Înalt Preasfinţitul Teodosie a ajuns la sediul DNA în jurul orei 11.10, fiind însoţit de un preot. Arhiepiscopul Tomisului nu a dorit să spună pentru ce a fost citat de procurori şi nici dacă va da declaraţii în calitate de martor sau de suspect, anunţă Mediafax.
În iulie 2009, IPS Teodosie a fost audiat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-un dosar deschis în urma unei investigaţii jurnalistice, care a relevat anumite practici în modul de înscriere la Facultatea de Teologie de la Universitatea „Ovidius” din Constanţa. Dosarul a ajuns la Parchetul instanţei supreme de la Parchetul Tribunalului Constanţa, după ce Arhiepiscopia Tomisului a confirmat că ierarhul face parte din înaltul cler al BOR, astfel că atrage competenţa procurorilor PICCJ de investigare a acuzaţilor ce i-au fost aduse lui IPS Teodosie.
Ulterior, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au început urmărirea penală faţă de IPS Teodosie, pentru luare de mită şi instigare la fals intelectual, iar faţă de preoţii Bogdan Chiriluţă şi Emil Brăescu, inspectorul Biroului Catehizare, pentru complicitate la luare de mită şi, respectiv, pentru fals intelectual.
Conform Parchetului Tribunalului Constanţa, în luna martie 2009, deşi trecuseră şase luni de la începerea anului şcolar, în schimbul sumei de 3.000 de euro, din care a fost oferită suma de 850 de euro, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, ar fi intermediat înscrierea, pe bază de documente false, antedatate, la Facultatea de Teologie a unui reporter de la ziarul „România Liberă”, fiind ajutat în acest sens de către inspectorul Biroului Catehizare, părintele Emil Cosmin Brăescu.
Atunci, Arhiepiscopul Tomisului a făcut plângere la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei de începere a urmării penale în cazul său.
În septembrie 2009, Secţia de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul instanţei supreme a trimis la DNA dosarul arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie. Decizia a fost luată întrucât Teodosie a comis faptele în calitate de decan al Facultăţii de Teologie, şi nu în calitate de înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române.

 
 

Urmărește-ne pe Google News