În 2014, acvila ajunsese în România pe data de 9 aprilie, iar anul acesta a fost zărită încă din 31 martie, de la ora 13. Atunci a ajuns în zona de cuibărit din judeţul Braşov, practic cu 10 zile mai devreme decât anul trecut. Până acum este cea mai timpurie dată de sosire a acvilei ţipătoare mici echipate cu transmiţători satelitari.
Pasărea a început migraţia de primăvară la data de 8 februarie şi pentru a ajunge în zona de cuibărit din Piemontul Făgăraşului a traversat trei continente şi 20 de ţări, printre care Angola, Zambia, Tanzania, Ruanda, Burundi, Uganda, Sudanul de Sud, Etiopia, Sudan, Egipt, Israel, Siria, Turcia sau Bulgaria.
Arlie a iernat în Namibia, în Vestul Africii, aproape de ţărmul Oceanului Atlantic şi a parcurs 24.876 de kilometri. Arlie a fost prinsă în vara anului 2013 de o echipă de specialişti de la Grupul Milvus, Societatea Ornitologică Română şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu. Pentru a fi urmărită, atât în perioada de migraţie, cât şi în perioada de cuibărit, ornitologii i-au montat pe spate un transmiţător satelitar cu greutatea de 45 de grame.
În total, 22 de acvile ţipătoare mici au fost echipate cu aceste transmiţătoare, din care doua două mai sunt active, Arlie şi Erika.Demersurile au fost realizate în cadrul proiectului LIFE „Conservarea acvilei ţipătoare mici în România”.
Aquila Pomarina este o specie considerată „în declin” pe suprafaţa întregii arii de răspândire şi este estimată la 20.000 de perechi la nivelul întregului glob. România oferă acestor păsări una dintre cele mai importante zone de cuibărit. Anul acesta, proiectul LIFE de conservare a acestei specii în România a fost premiat de Comisia Europeană.
Pentru a vizualiza călătoria lui Arlie din acest an, poate fi accesat AICI.