Imaginile, printre care și un clip prezentat public de New York
Times în 2017, provin de la avioanele pilotate de ofițerii marinei
care raportează că au în față ”obiecte zburătoare
neidentificate” care se deplasează cu viteză.
Pe filmare se aude vocea piloților uimiți de ceea ce văd „Ce naiba e aia?”
Un purtător de cuvânt al marinei a spus că obiectele sunt considerate „fenomene neidentificate din atmosferă”, o expresie folosită de militari pentru OZN-uri. Aceasta nu înseamnă neapărat însă că aceste obiecte sunt de origine extraterestră, relatează Business Insider.
Purtătorul de cuvânt Joseph Gradisher a declarat pentru publicația Black Vault că acele clipuri, în care se aud piloții dezorientați și care nu reușesc să descrie ce văd în fața ochilor, nu erau destinate publicului. Jurnaliștii de la The New York Times au discutat cu piloții, care au spus că au văzut obiecte zburând la viteze supersonice și că acestea se puteau opri, întoarce și accelera așa cum nici un avion nu o poate face.
La fel, și Susan Gough, un purtător de cuvânt al Penatgonului, spunea că video-urile „nu au fost niciodată publicate de către Departamentul Apărării și ar trebui să fie interzise”.
Purtătorul de cuvânt al Marinei, Joseph Gradisher, a mai spus pentru Vice că „Marina Americană consideră fenomenele surprinse în imagini drept neidentificate”.
Purtătorul de cuvânt al Marinei a mai spus pentru Black Vault că
„Marina nu a făcut publice descrieri ori caracteristici, nici
ipoteze sau concluzii cu referire la obiectele din acele video-uri”.