Lansarea ajutoarelor din SUA s-a făcut folosindu-se avioane de transport C-130. Acestea care au paraşutat peste 38.000 de porţii de mâncare de-a lungul coastei mediteraneene a Fâşiei Gaza, a precizat armata americană într-un comunicat. Forţele iordaniene au participat, de asemenea, la operaţiune.

„Efectuăm planificări pentru potenţiale misiuni ulterioare de livrare a ajutoarelor pe cale aeriană”, se arată în comunicat.

Un oficial american a declarat pentru Reuters că paraşutările au avut loc deasupra sud-vestului Gaza şi a oraşului Mawasi.

Alte ţări, printre care Iordania şi Franţa, au trimis deja ajutoare prin paraşutare în Gaza, unde, potrivit Biroului ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare, un sfert din populaţie – 576.000 de persoane – se află la un pas de foamete.

Criticii paraşutărilor ajutoarelor spun că acestea au doar un impact limitat asupra suferinţelor şi că este aproape imposibil să se asigure că proviziile nu ajung în mâinile militanţilor. Înainte de conflict, Gaza se baza pe 500 de camioane cu provizii care intrau zilnic în enclavă.

Cel puțin 112 palestinieni au fost uciși în timp ce așteptau să primească ajutoare alimentare. Mulțimea s-a năpustit în jurul camioanelor care livrau ajutoarele, în primele ore ale dimineții de joi, 29 februarie, potrivit Ministerului Sănătății condus de Hamas.

Foto: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News