Aceste teste au avut dprept scop ca armata americană să se asigure că munițiile au o „rată de eșec” de 2,35% sau mai mică.

Rata de eșec a unei muniții cu dispersie se referă la frecvența cu care bombele mai mici pe care muniția le împrăștie pe o suprafață mare nu reușesc să explodeze, ceea ce reprezintă un risc pe termen lung pentru civilii care ar putea da peste ele ulterior, similar cu minele terestre. Este o parte din ceea ce a făcut ca această armă să fie atât de controversată și interzisă în peste 100 de state, inclusiv în SUA și în alte țări membre ale NATO.

Oficialul din domeniul apărării a precizat pentru CNN că testarea munițiilor „a fost executată prin foc real”, spre deosebire de un test simulat sau virtual, iar cele mai recente teste au fost efectuate în 2020, la Yuma Proving Ground, în Arizona, de către angajații de la centrul Joint Munitions Command al armatei americane.

„În timpul testelor, un set de mostre din fiecare lot din grupul de testare este tras, iar numărul de bombe neexplodate este evaluat și înregistrat”, a spus oficialul. „Aceste date sunt apoi compilate pentru a elabora raportul, care include ratele de eșec”, a adăugat el.

Oficialul a mai declarat că tipurile de muniții cu dispersie pe care SUA intenționează să le trimită Kievului, modelele M864 și M483A1, au fost testate cel mai recent în 2020 și, respectiv, 2017.

„Am pus alături 40 de cartușe din fiecare dintre cele 11 loturi testate”, a explicat oficialul din domeniul apărării. Un „lot” este, în esență, un lot de muniție, iar cartușele au fost selectate aleatoriu de angajații de la Joint Munitions Command, unde sunt depozitate munițiile.

Oficialul a explicat că munițiile au fost testate în mai multe moduri, inclusiv prin „explozie în aer” și „detonare la punctul de la sol” și de la mai multe distanțe, variind de la 15 la 30 de kilometri.

„Există, de asemenea, mai multe moduri în care sunt evaluate ratele (de eșec) pentru a include sisteme de urmărire foto, sisteme acustice și observare manuală”, a menționat oficialul american.

De ce contează „rata de eșec”

Administrația Biden a încercat să sublinieze că munițiile cu dispersie pe care le va furniza Ucrainei prezintă un risc mai mic pentru civili decât munițiile cu dispersie folosite în prezent de Rusia, care pot avea o rată de eșec de până la 40%, a precizat vineri consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan.

Cu toate acestea, criticii au ridicat semne de întrebare cu privire la procesul de testare al armatei americane, inclusiv dacă acesta a fost realizat în condiții ideale sau a fost testat în condiții meteo și de teren diferite, care ar putea afecta modul în care reacționează muniția.

Oficialul din domeniul apărării nu a spus dacă munițiile au fost testate în aceste condiții diferite.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește-ne pe Google News