La Boboc, oamenii au fost înconjurați de nămeți cât casa. Curțile aproape că nu se mai disting, iar oamenii se ajuta între ei. „La mine este un munte de cinci metri în curte și de opt ore trag la lopată și abia am reușit să fac niște trepte”, ne-a spus un localnic.
Abia joi, după al doilea viscol, oamenii au putut ieși din case. Își sapă tuneluri cât să ajungă la grajdurile de animale și la magazia de lemne. Au refuzat ajutorul militarilor și i-au trimis pe oamenii în uniforme la alții, mai oropsiți ca ei. „Au venit militarii să ne ajute dar noi încă mai suntem în putere și le-a, zis să meargă la bătrânii din Târlele, unde sunt izolați de sâmbătă. Ne-am speriat rău când am văzut cum crește muntele ăsta în spatele casei. Abia am reușit să intru la păsări, pentru că trei zile au stat nemâncate”, ne-a spus Ion Bănică, localnic din Boboc.
Până la orele serii, militarii nu ajunseseră la Târlele. Drumul e anevoios și nici autofreza militară nu face față dunelor de zăpadă. Până la desfundarea drumurilor, în satele izolate se trimit alimente și apă cu elicopterele militare.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro