Armata israeliană a precizat că a găsit cadavrele lui Alex Dancyg, Chaim Peri, Yagev Buchshtab, Yoram Metzger, Nadav Popplewell, declarați decedați în ultimele luni, precum și cel al lui Avraham Munder, al cărui kibbutz, Nir Oz, i-a anunţat moartea marţi.
O fostă ostatică a declarat pentru AFP că cei şase bărbaţi erau ţinuţi împreună într-un tunel după ce au fost răpiţi de către mişcarea islamistă palestiniană Hamas la 7 octombrie 2023.
Pe de altă parte, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a cerut luni eliberarea unui „maximum de ostatici în viaţă” încă din prima fază a unui plan în trei etape propus de SUA pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza, informează AFP, potrivit Agerpres.
„Aş vrea să subliniez eforturile pentru eliberarea unui număr maxim de ostatici în viaţă de la prima etapă a acordului”, a afirmat Netanyahu într-o înregistrare video difuzată după întrevederea avută cu secretarul de stat american Antony Blinken.
Acest plan prevede într-o primă fază un armistiţiu de şase săptămâni însoţit de o retragere israeliană din zone dens populate în Gaza şi eliberarea unui anumit număr din cei 111 ostatici răpiţi pe 7 octombrie şi încă reţinuţi în Gaza.
Israelul şi mişcarea islamistă palestiniană afirmă de mai multe săptămâni că susţin acest plan, însă Hamas acuză Israelul că a „adăugat noi condiţii” care îi sunt „impuse prin dictate americane”. Netanyahu a spus că „nu poate fi flexibil” asupra unor puncte.
Ca reacţie la declaraţiile lui Blinken, care a pledat din nou luni în Israel pentru a se ajunge cât mai repede la un acord asupra Fâşiei Gaza, Forumul Familiilor Ostaticilor a îndemnat „toate părţile vizate să semneze un acord cât mai curând posibil”.
La rândul său, Blinken a dat asigurări luni la Tel Aviv că Netanyahu i-a „confirmat că Israelul acceptă planul de compromis” al Washingtonului pentru un armistiţiu în Gaza, afirmând că acum este responsabilitatea Hamas „să facă la fel”.
Antony Blinken îşi continuă marţi la El Alamein, în Egipt, turneul menit să convingă Israelul şi Hamas să accepte un acord de încetare a focului în Fâşia Gaza.
1886 • 24.08.2024, 05:20
@parpalache .Acum sunt convins ca esti un *** .
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
1886 • 24.08.2024, 05:18
Ce acord ? Hamas nu are ce să pună pe masă .Nici un ostatec viu .Allah,sau Satana să aibă milă de Hamas ,căci IDF- ul n-are !
rhadoo87 • 20.08.2024, 23:53
Ma tem ca multi dintre ostatici sunt morti de mult iar Hamas incearca sa negocieze cu ceva ce nu prea mai are...ostatici in viata.