Pe de altă parte, în partea de sud a Fâşiei Gaza, forţele israeliene, care au început o ofensivă în Rafah, susţin că au găsit lansatoare de rachete şi alte arme, precum şi puţuri de tunel construite de Hamas în centrul oraşului. Trupele israeliene, având tancuri în avangardă, urmăresc să elimine formaţiunile de luptă ale Hamas în oraşul de la graniţa cu Egiptul.

Într-un bilanţ actualizat după mai bine de două săptămâni de lupte intense în Jabalia, armata israeliană a declarat că trupele şi-au încheiat operaţiunea şi s-au retras pentru a se pregăti pentru alte operaţiuni în Gaza.

În timpul operaţiunii, trupele au recuperat cadavrele a şapte dintre cei 250 de ostatici pe care militanţii conduşi de Hamas i-au răpit atunci când au luat cu asalt graniţa cu Israelul, la 7 octombrie anul trecut, şi au ucis aproximativ 1.200 de persoane, potrivit bilanţului israelian.

De atunci, peste 36.000 de palestinieni au fost ucişi în războiul aerian şi terestru purtat de Israel în Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii condus de Hamas, iar o mare parte din enclava dens populată se află în ruine.

În Jabalia, o aglomerare urbană dens populată de refugiaţi din războiul din 1948, de la fondarea Israelului, şi de urmaşii acestora, Hamas a transformat „zona civilă într-un complex de luptă fortificat”, se arată în comunicatul militar.

Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill
Recomandări
Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill

Trupele israeliene au ucis sute de militanţi în lupte directe şi au confiscat cantităţi mari de armament şi au distrus lansatoare de rachete pregătite pentru utilizare, arată comunicatul IDF.

În subteran, forţele israeliene au dezactivat o reţea de tuneluri pline cu arme, care se întindea pe o distanţă de peste 10 km, şi l-au ucis pe comandantul batalionului districtual al Hamas, se mai spune în comunicat.

Explicația pentru numărul mare de victime civile

Israelul dă vina pe tactica luptătorilor Hamas de a se infiltra în zonele rezidenţiale pentru numărul mare de victime civile din timpul războiului. Hamas neagă însă folosirea civililor ca scuturi umane.

Jabalia a fost afectată de lupte intense timp de săptămâni, ceea ce a scos în evidenţă dificultatea Israelului de a distruge unităţile Hamas.

Au fost săptămâni de lupte grele în Jabalia în primele etape ale campaniei israeliene, iar în ianuarie, armata a declarat că a ucis toţi comandanţii Hamas şi a eliminat formaţiunile de luptă din zonă ale grupării care conduce Fâşia Gaza.

Însă promisiunea premierului israelian Benjamin Netanyahu de a eradica Hamas ca forţă politică şi de luptă s-a lovit de rădăcinile adânci ale grupului islamist în ţesutul social din Gaza.

„I-am întins bucuros mâna și mi-a aruncat cu un lichid în față. Am crezut că îmi dăduse cu acid”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (II)

Secretarul de stat american Antony Blinken a îndemnat miercuri Israelul să elaboreze un plan postbelic pentru Gaza, avertizând că, în lipsa unui astfel de plan, este posibil ca noile câştiguri militare să nu fie durabile, iar haosul, anarhia şi o revenire a Hamas ar putea apărea.

Orașul unde s-au refugiat peste un milion de palestinieni

Tancurile israeliene au pătruns marţi în centrul oraşului Rafah, ca parte a unei serii de operaţiuni de sondare în jurul zonei care a devenit unul dintre principalele puncte ale războiului din Gaza, aflat acum în cea de-a opta lună.

Armata a declarat că a găsit rachete cu rază mai lungă de acţiune, precum şi stocuri de grenade propulsate de rachete, explozibili şi muniţie, în timp ce a continuat „activităţile operaţionale bazate pe informaţii” în Rafah, oraş care se întinde de-a lungul graniţei dintre Gaza şi Egipt.

Săptămâna trecută, luptătorii Hamas şi-au demonstrat forţa continuă în Rafah, lansând duminică, pentru prima dată în ultimele luni, rachete asupra centrului comercial al Israelului, Tel Aviv.

Jihadul Islamic, aliatul militant mai mic al Hamas, a declarat vineri că a lansat o ploaie de proiectile de mortier asupra unui grup de soldaţi şi vehicule israeliene care pătrundeau în apropierea porţii Salah al-Din de la periferia sudică a Rafahului. Gruparea nu a oferit mai multe detalii.

De ce crede fostul ministru Constantin Niță că merită eliberat mai repede din pușcărie: s-a spovedit, a văzut filme. Răspunsul judecătorilor
Recomandări
De ce crede fostul ministru Constantin Niță că merită eliberat mai repede din pușcărie: s-a spovedit, a văzut filme. Răspunsul judecătorilor

Rafah, singurul oraş important din Gaza care nu a fost încă cucerit de forţele israeliene, a fost un refugiu pentru peste un milion de palestinieni alungaţi din casele lor de luptele din alte zone ale micii enclave de coastă, dar majoritatea au plecat acum după ce li s-a spus să înceapă evacuarea înainte de operaţiunea israeliană.

Sute de mii de persoane locuiesc acum în corturi şi alte adăposturi temporare într-o zonă specială de evacuare în apropiere de Al-Mawasi, un cartier cu nisip şi palmieri de pe coastă, precum şi în zone din centrul Fâşiei Gaza.

Israelul a semnalat timp de săptămâni întregi că intenţionează să organizeze un asalt asupra batalioanelor Hamas rămase în Rafah, atrăgându-şi condamnări internaţionale şi avertismente chiar şi din partea unor aliaţi precum Statele Unite, care i-au cerut să nu atace oraşul cât timp acesta rămâne plin de persoane strămutate.

Riscurile au fost subliniate duminică, când un raid aerian israelian care a vizat doi comandanţi Hamas în afara oraşului a declanşat un incendiu ce a ucis cel puţin 45 de persoane adăpostite în corturi lângă complexul lovit de avioane.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

croco601   •   31.05.2024, 18:21

...10 km de tuneluri distruse, mai sunt funcționale 490 km.

Gina.Lolobrigida   •   31.05.2024, 17:38

Si hamas nu era acasa. Pentru ca s-au simtit ofensati, idf au distrus absolut tot ce mai exista la suprafata, inclusiv populatia civila.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Știrileprotv.ro
Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Viva.ro
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Un medic a mâncat mere șapte zile în continuu, iar rezultatul este extraordinar. Ce beneficii au aceste fructe pentru sănătate
FANATIK.RO
Un medic a mâncat mere șapte zile în continuu, iar rezultatul este extraordinar. Ce beneficii au aceste fructe pentru sănătate
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
Unica.ro
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Financiarul.ro
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Observatornews.ro
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI