Potrivit declarațiilor unor martori, marți, după lăsarea întunericului, convoaiele de vehicule militare israeliene au părăsit Jenin, după ce, în urma intervenției, 12 palestinieni, dintre care cel puţin cinci luptători, şi un soldat israelian au fost ucişi.
„În acest moment ne încheiem misiunea şi pot spune că activitatea noastră amplă în Jenin nu este o operaţiune punctuală”, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu la un punct de control din apropierea oraşului.
În timp ce trupele israeliene părăseau Jenin, în nordul oraşului din Cisiordania se auzeau în continuare explozii, pe fondul unor informaţii privind un schimb de focuri în apropierea unui spital din Jenin.
Alimentarea cu energie electrică şi apă a rămas întreruptă în tabără şi în unele zone ale oraşului, după ce buldozerele care au arat drumurile în căutare de bombe improvizate au tăiat cabluri şi o conductă principală de apă.
Forţele israeliene au descoperit depozite subterane de explozibili, unul ascuns într-un tunel sub o moschee, au confiscat 1.000 de arme şi au arestat 30 de suspecţi, a declarat armata.
După plecarea militarilor israelieni, rezidenţii care părăsiseră tabăra în timpul luptelor au început să se întoarcă. Unii au cercetat pagubele la lumina telefoanelor lor mobile.
Ulterior, la câteva ore după ce forţele au început să se retragă, militanţii palestinieni din Fâşia Gaza au lansat cinci rachete spre Israel, a declarat armata. Rachetele au fost interceptate şi nu au fost raportate imediat victime.
Marţi a avut loc o nouă escaladare a situaţiei, cu un atac cu maşină-capcană şi înjunghiere revendicat de grupul militant palestinian Hamas în centrul de afaceri al Israelului, Tel Aviv, în care opt persoane au fost rănite.
Tabăra de refugiaţi dens populată de la Jenin, unde trăiesc aproximativ 14.000 de persoane în mai puţin de jumătate de kilometru pătrat, a fost unul dintre punctele centrale ale unui val de violenţă care a cuprins Cisiordania de mai bine de un an, atrăgând o alarmă internaţională tot mai mare.
FOTO: Hepta
Luciano65 • 05.07.2023, 19:10
*** tu si tribunalul tau. Tu ai vazut vreodata un evreu?Ai stat de vorba cu vreun israelian? Sint sigur ca nu........ in orice caz stii sa scrii...felicitari roata.. scuze, rotar.
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
Rotar • 05.07.2023, 10:01
E bine ca s-a infiintat Tribunalul pentru Crima de Agresiune. Toti evreii agresori vor fi condamnati.