Nicolae Ciucă a afirmat că misiunile militarilor români în Afganistan „au adus valoare nivelului de pregătire, de instruire, în întreaga armată”.

„Experienţa acumulată în misiuni de luptă, într-un teatru de operaţii cu multiple ameninţări şi provocări permanente, aplicarea efectivă a procedurilor NATO, cu fiecare misiune îndeplinită, au adus cu siguranţă valoare nivelului de pregătire, de instruire, în întreaga armată. Sunt peste 19 ani de experienţă acumulată în Afganistan, în cel mai dificil şi mai complex teatru de operaţii nu doar pentru Armata României, ci şi pentru NATO”, a arătat Nicolae Ciucă pentru Agerpres.

Ministrul apărării Naționale consideră că misiunea de retragere din Afganistan reprezintă o prioritate pentru Armata Română.

„În privinţa retragerii, măsurile sunt cuprinse în planul pe care noi l-am coordonat cu comandanţii din teatrul de operaţii şi, desigur, sunt elemente specifice de detaliu pe care Statul Major al Apărării şi toţi cei implicaţi în acest proces le-au avut în vedere, astfel încât să putem să desfăşurăm procesul de retragere cât mai coerent şi în condiţii de maximă siguranţă”, a spus Nicolae Ciucă

Am afirmat şi subliniez şi în continuare că, pentru noi, misiunea se va încheia când toţi militarii români se vor fi întors acasă în deplină siguranţă

Nicolae Ciucă:

Ministrul apărării a subliniat că Armata Română şi-a îndeplinit toate misiunile şi „a dat dovadă de profesionalism, de dedicare, de disponibilitatea de a învăţa, de a se adapta, a dat dovadă de sentimente cât se poate de pozitive faţă de populaţia afgană, pentru că aceasta a reprezentat una dintre componentele misiunii pe care le-am desfăşurat, să venim în sprijinul autorităţilor şi populaţiei afgane”.

În teatrul de operaţii din Afganistan s-au rotit aproximativ 32.000 de militari, în timpul misiunilor derulate pe parcursul a 19 ani, potrivit MApN.

În prezent, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu 611 militari, alţi aproximativ 280 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă sau mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni.

În şedinţa CSAT de luni a fost aprobată redislocarea în România a contingentului militar din Afganistan, la încheierea misiunii Resolute Support, conform unui calendar convenit cu partenerii din coaliţie. 

România va retrage forţele din Afganistan coordonat cu membrii de coaliţie NATO începând cu 1 mai 2021.

FOTO: MApN – Facebook

 
 

Urmărește-ne pe Google News