Primul grup de 50 de deținute a ajuns pe front în luna ianuarie a acestui an dintr-un centru de detenție din Luhansk. Încă 100 s-au alăturat din închisorile din sudul Rusiei, iar alte 30 au intrat în armată la scurt timp după, dintr-o închisoare din Novouglianka, unde există foarte multe cazuri de seropozitive, notează publicația Novaya Gazeta.

Nu este însă cunoscut numărul exact al femeilor deținute care au intrat în armata rusă, spune Olga Romanova, fondatoarea organizației Russia Behind Bars (Rusia din spatele gratiilor, n.r.), și nici condițiile în care au intrat. Activista spune că din informațiile sale, deținuții, deopotrivă femei și bărbați, au semnat contracte pe doi ani cu Ministerul Apărării.

Mitul eroinei URSS, model pentru rusoaice

Înrolarea deținuților în armată și trimiterea lor pe front sunt posibile în baza unei legi promulgate în iunie anul acesta de președintele rus Vladimir Putin. Aceasta le permite celor care au fost condamnați pentru fapte „moderat de grave” să intre în armată, în loc să-și execute anii de pedeapsă în detenție.

La finalul serviciului militar, cazierul lor este șters, faptele lor nu mai există.

De această „libertate” nu pot profita însă persoanele condamnate pentru fapte grave, precum abuzuri sexuale cu minori sau spionaj și înaltă trădare. Pentru cei condamnați pentru viol sau crimă este discutabil, scriu jurnaliștii ruși.

Olga Romanova spune că ONG-ul său tot primește solicitări de ajutor de la femeile încarcerate care vor să meargă pe front. Multe dintre ele, afirmă Romanova, se identifică cu Zoia Kosmodemianskaia, membră a mișcării partizane și prima femeie numită eroină a Uniunii Sovietice.

Executată la 18 ani de germani pentru acte de sabotaj, după ce a dat foc unui sat în care se adăposteau armatele naziste, Zoia Kosmodemianskaia a devenit subiectul filmului „Zoia” la doar trei ani de la moartea ei. Un alt film despre ea a fost făcut în 2020.

„Este chiar o regulă ca rusoaicele încarcerate să vadă acest film în închisoare”, spune Olga Romanova.

Mai multe ucrainence decât rusoaice în război

Nu se cunoaște exact numărul femeilor din închisori care s-au alăturat forțelor armate ruse în conflictul cu Ucraina. 8% dintre cei încarcerați sunt femei, în jur de 35.000-37.000, potrivit Novaya Gazeta. Dar nu doar femeile deținute sunt în armată.

Pe front, în Ucraina, luptă în acest moment în jur de 1.100 de rusoaice, conform Ministerului rus al Apărării. Armata rusă numără peste 39.000 de femei.

Novaya Gazeta notează însă, citând surse anonime din armată, că, în general, femeile sunt descurajate să se alăture luptei pe front și sunt puse mai degrabă să opereze drone sau să fie controlori de trafic, deci nu ceva ce implică muncă fizică.

De partea cealaltă a frontului, peste 60.000 de ucrainence luptă cot la cot cu bărbații, în condiții extrem de dificile: în uniforme bărbătești, de patru ori mai mari, cu infecții urinare și, unele dintre ele, cu sarcini avansate.

Sunt deja peste 530 de zile de când Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei.

Foto: Profimedia

Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News