Forţele Aeriene Israeliene au anunțat într-un comunicat că au atacat „instalații de infrastructură militară din apropierea punctelor de trecere dintre Siria şi Liban folosite de Hezbollah pentru a introduce ilegal arme din Siria în Liban după intrarea în vigoare” a armistițiului.
Această activitate de contrabandă cu arme „reprezintă de facto o ameninţare la adresa statului Israel”, a adăugat sursa citată.
Potrivit armatei israeliene, forțele sale armate prezent acum în sudul Libanului au „localizat şi confiscat arme care au fost ascunse într-o moschee de către teroriştii Hezbollah”.
Agenţia oficială libaneză ANI a relatat despre „un atac cu dronă asupra unei maşini în apropiere de oraşul Majdal Zoun”, în sudul Libanului. ANI a raportat, de asemenea, tiruri de obuze asupra Khiam, un sat de frontieră, unde au fost auzite focuri de arme automate, precum și „focuri intermitente de artilerie” la periferia satului Chaqra, tot în sudul Libanului.
O încetare a focului între Israel şi Hezbollah a intrat în vigoare miercuri dimineață, după mai mult de un an de ostilităţi transfrontaliere şi două luni de război deschis.
Susţinut de SUA şi Franţa, acordul de încetare a focului prevede retragerea armatei israeliene din sudul Libanului în termen de 60 de zile.
Hezbollah trebuie să se retragă la nord de râul Litani, la aproximativ 30 de kilometri de frontiera israeliano-libaneză, şi să îşi dezmembreze infrastructura militară din sudul Libanului.
Israelul a declarat că îşi va rezerva „libertatea totală de acţiune militară” în Liban „dacă Hezbollah încalcă acordul şi încearcă să se reînarmeze”.
Pe de altă parte, liderul Hezbollah, Naim Qassem, a afirmat vineri, în primul său discurs de la intrarea în vigoare a armistițiului cu Israel, că mișcarea sa șiită a obţinut „o victorie mare” deoarece a „împiedicat inamicul să anihileze rezistența”.
Elenuca • 30.11.2024, 15:50
Armata israeliana continua si extinde bombardamentele nu cea siriana ,care e sub atac de la insurgentii finantati ,echipati si inarmati de o alta tara decat Siria.