„Portavionul chinez Liaoning a intrat în apele din apropierea canalului Bashi şi se îndreaptă probabil spre vestul Pacificului”, a declarat Ministerul Apărării Naționale.
Sursa citată a adăugat că armata este „în alertă maximă, gata să răspundă, dacă este necesar”.
Relaţiile dintre Beijing şi Taipei s-au deteriorat mult din 2016, după sosirea la preşedinţia taiwaneză a lui Tsai Ing-wen, apoi a succesorului său Lai Ching-te în acest an.
În discursul său de Ziua Naţională, Lai a declarat joi că Republica Populară Chineză nu are dreptul să reprezinte Taiwanul, dar că insula este dispusă să colaboreze cu Beijingul pentru a combate provocări precum schimbările climatice. În acest discurs, el a adoptat deopotrivă un ton ferm şi conciliant, ceea ce i-a atras mânia Chinei.
Portavion chinez, în septembrie, pentru prima dată în apele Japoniei
Pe 18 septembrie, un portavion chinez a intrat pentru prima dată în apele adiacente Japoniei, a declarat ministerul japonez al Apărării, acesta fiind cel mai recent dintr-o serie de manevre militare care au amplificat tensiunile dintre țările vecini, scrie presa locală.
Portavionul, însoțit de două distrugătoare, a navigat între insulele Yonaguni și Iriomote din sudul Japoniei, intrând într-o zonă care se întinde până la 24 de mile marine de la coasta sa, unde Japonia poate exercita unele controale, așa cum sunt definite de Națiunile Unite.
Tot atunci, Ministerul Apărării din Taiwan a anunțat că a observat același grup de nave chinezești, condus de un portavion, navigând prin apele de lângă coasta sa de est în direcția insulei Yonaguni, cea mai sudică insulă a Japoniei, aflată la aproximativ 110 km est de Taiwan.
China, care consideră Taiwanul, guvernat democratic, ca fiind teritoriul său, desfășoară de cinci ani exerciții regulate în jurul insulei pentru a o presa să accepte pretenția de suveranitate a Beijingului, în ciuda obiecțiilor ferme de la Taipei.
Ministerul a declarat că navele chineze, conduse de Liaoning, cel mai vechi dintre cele trei portavioane din China, au fost văzute atunci la primele ore ale dimineții navigând prin apele către nord-estul Taiwanului.
Taiwan a urmărit navele și și-a trimis forțele să monitorizeze situația, însă Ministerul Apărării din China nu a răspuns comentariilor.