Ante-scriptum. Ieri, la Slobozia, preşedintele Băsescu a confundat întronizarea episcopului de Ialomiţa şi Călăraşi cu Sâmbra Oilor. Ce-a fost discursul din biserică şi ce-a căutat în altar, unde n-au acces mirenii păcătoşi? Şi de ce patriarhul Daniel patronează pângărirea rânduielilor ortodoxe? Pagubele provocate de incendiul care a cuprins vineri noaptea clădirea de 19 etaje proţăpită în coasta Bisericii Armeneşti sunt imense. Dar puteau fi tragice, dacă se declanşa cu oameni în clădire. Şi incomensurabile, dacă se extindea la Biserică, la muzeul şi biblioteca acesteia. Sinistrul, prin amplasarea abuzivă a uriaşei clădiri, fără căi de intervenţie adecvate, era de anticipat. Nu e decât un început. Modul haotic în care, în ultimii 20 de ani, s-a construit în Capitală, ridicându-se turnuri şi alţi monştri arhitectonici în zone deja aglomerate, cu autorizaţii suspecte, încălcând flagrant normele urbanistice şi psi, ba şi de seismologie, ascunde grave primejdii. Înalte oficialităţi, în cap cu premierul, s-au înghesuit la Armenească să le fie filmată mimarea preocupării. Ar face bine să-şi asume, în fine, reevaluarea severă a tuturor coloşilor deja ridicaţi anapoda. Guvernul, Primăria, ISU, dar şi Parchetul nu se pot deroba.
Urmărește-ne pe Google News