Poliția a anunțat că nicio persoană nu a fost arestată și că ofițerii nu i-au identificat pe cei implicați.
„A avut loc un accident de circulaţie în care au fost implicate patru vehicule pe Sunset şi Allenford la 16.35, când un vehicul a ajuns pe altul”, a declarat, vineri, ofiţerul departamentului de poliţie din Los Angeles, Drake Madison, pentru Fox News Digital.
Actorul Arnold Schwarzenegger și purtătorul de cuvânt al fostului guvernator al Californiei au confirmat pentru Los Angeles Times că conducea SUV-ul când a avut loc incidentul.
Un raport al poliției, văzut de CBS Los Angeles, spunea că șoferul SUV-ului se afla „aproape de intersecția dintre Sunset Boulevard și Allenford Avenue, când a avut loc o coliziune cu un Prius roșu”, potrivit BBC.
Acesta a adăugat că SUV-ul s-a rostogolit peste Prius și a ajuns să lovească alte două vehicule. Fotografiile publicate pe site-ul TMZ arată un SUV negru GMC Yukon deasupra lui Prius și un Porsche.
O persoană a fost dusă la spital cu ambulanța, a mai spus poliția, însă rănile nu-i pun viața în pericol. Purtătorul de cuvânt al lui Schwarzenegger a spus că actorul nu este rănit și a vorbit cu serviciile de urgență și cu persoana rănită. Polițiștii continuă cercetările în acest caz.