Bărbatul, de 34 de ani, a simţit miercuri după-amiază miros de benzină din afara apartamentului pe care îl închiriase şi a deschis uşa să vadă ce se întâmplă. În momentul respectiv însă, fostul concubin al uneia din fiicele proprietarului apartamentului a dat foc uşii apartamentului, iar flăcările l-au atins şi pe noul chiriaş.

Chiriaşul a încercat să stingă flăcările dar pentru că nu a reuşit i-a chemat în ajutor pe lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), care în aproximativ 30 de minute au lichidat incendiul.

În urma evenimentului, potrivit ISU, nu s-au înregistrat pagube materiale importante, însă bărbatul a fost internat în spitalul din municipiu cu arsuri pe membrele superioare şi pe faţă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News