Este de înțeles ca actorul în vârstă de 79 de ani să fie abătut. Soția lui, Marilena Arşinel, are probleme de sănătate de mai bine de doi ani, boala lăsând-o în imposibilitatea de a mai merge fără să fie ajutată.

Mai mult, actorul nu mai este la fel de când partenera lui de scenă, Stela Popescu, s-a stins din viață în ziua de 23 noiembrie a anului trecut, la 81 de ani.

Invitat recent în emisiunea „Răi da’ Buni” de la Antena Stars, Alexandru Arşinel a vorbit despre ce va face în următoarea perioadă, povestind despre programul lui pe timpul verii, dar și despre faptul că are momente în care „cedează”.

„Până în august joc, pe 10 septembrie vom da drumul la a doua parte. Avem de pregătit un festival care intră în responsabilitatea noastră să îl realizăm, de anul acesta. Pregătim un turneu în Israel. În august voi merge la Sinaia să stau alături de soţia mea şi de doamna care are grijă de ea. Prezenţa mea îi face bine soţiei mele şi ne-am obişnuit cu gândul că avem de tras.

Poate voi ajunge şi la Vatra Dornei, la nişte prieteni. La Sinaia am un vecin care îmi întreţine moralul, ori de câte ori cedez. Reacţionăm mai puţin, în ultimul timp, am avut şi reacţii furioase… Medicii mi-au găsit nişte analize foarte bune”, a spus actorul, potrivit Click.

Alexandru Jerpelea, elevul de 17 ani care a creat primul traducător de aromână: „Suntem fericiți că am produs un așa entuziasm” | INTERVIU
Recomandări

Ce a făcut Roxana Ciuhulescu în noaptea de dinainte de a naște. “O femeie însărcinată nu e o femeie bolnavă!”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Știrileprotv.ro
Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro

Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Patru zodii care au noroc în ultimele zile din septembrie. Bani mulți, măriri de salariu și relocări în străinătate
FANATIK.RO

Gigi Becali a făcut praf un jucător, apoi s-a răzgândit și a criticat arbitrajul » Ce arată imaginile de la cel mai încins moment al jocului
GSP.RO

Cele 5 zodii care dau de bani pe final de an. Cuadratura financiară le schimbă viața pentru totdeauna

'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

EXCLUSIV. Mărturia vatmanului implicat în accidentul în care murit un angajat SPP: "Mama plânge întruna. Nu am avut nicio șansă să îl evit"
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Mărturia vatmanului implicat în accidentul în care murit un angajat SPP: "Mama plânge întruna. Nu am avut nicio șansă să îl evit"
Horoscop 23 septembrie 2024. Săgetătorii sunt invitați la profunzime, așa s-ar putea rezuma tendința care îi vizează în mod direct
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI