Zeci de tone de artificii confiscă polițiștii în fiecare sezon de iarnă, în toată țara, multe expirate sau contrafăcute. În cadrul Planului de acţiune „Foc de Artificii”, autoritățile au confiscat în acest an, până acum, peste 100 de tone de materiale pirotehnice, informează IGPR.
Asta nu-i descurajează pe români să cumpere, în continuare, de la persoane neautorizate astfel de distracții zgomotoase și, în unele cazuri, periculoase.
77 de persoane, majoritatea copii și tineri, au fost rănite de diverse materiale pirotehnice în ultimii doi ani. Peste 65% dintre accidente sunt provocate de petarde.
Animalele se pot pierde sau răni
Iubitorii de animale atrag atenția că cele mai multe victime sunt însă în rândul necuvântătoarele, care pot muri de la sperietură, pot încerca să fugă, să se piardă și să se rănească sau chiar să atace alte persoane.
„Înregistrăm în această perioadă din ce în ce mai multe animale pierdute. Bolile acestea cronice se agravează, bolile cardiace, epilepsia. Chiar am avut ieri un pacient, un domn care avea o cățelușă de 13 ani și era în tratament la noi cu epilepsie și din păcate a decedat din cauza terorii provocate de zgomotul ăsta puternic, al petardelor, artificiilor”, a explicat asistentul veterinar Anda Popescu, din Moreni, Dâmbovița.
Legea care va interzice petardele
Proprietarii de animale sperau ca legea depusă în Parlament de deputatul Radu Molnar din martie să fie adoptată deja și să scape de coșmarul prin care trec în fiecare an. Doar că la începutul lunii, când legea care urma să intre în plen la vot, a fost întoarsă de Biroul Permanent al Camerei Deputaților la Comisia de Apărare pentru a fi rediscutată și avizată. Asta înseamnă o amânare de câteva luni, spune inițiatorul.
Acesta a aflat și el, cu ocazia documentării pentru lege, că petardele ar trebui folosite doar pentru autoapărare, să sperie animale sălbatice, de pildă, nicidecum pentru distracție.
„În discuțiile cu cei de la poliție, am aflat că le este imposibil să dea sancțiuni pentru utilizarea lor, fiindcă trebuie să prindă omul când aprinde petarda și o aruncă, fără să se apere de ceva. Deci e necesar un flagrant delict. Am tot încercat să vedem cum le-am putea limita ca să poată fi aplicată legea, dar nu am găsit nicio altă soluție decât să nu mai permitem comercializarea lor de către persoane fizice”, a explicat acesta.
Care sunt restricțiile pe care le-ar aduce legea
Acum, petardele se comercializează la liber celor peste 16 ani, pe tot parcursul anului. Legea pune însă niște restricții.
Ele nu pot fi folosite între orele 0.00 și 6.00, cu excepția perioadelor autorizate de autoritățile locale, nici la 50 de metri distanță de locuințe sau în apropierea instalațiilor de înaltă tensiune și de gaze, de benzinării sau în zone cu pericol de alunecări de teren și avalanșe.
Amenzile date de poliție în prezent nu le primesc consumatorii, ci comercianții care fie nu au autorizație, fie vând produse neconforme.
„Evident că cei care au afaceri pot încerca să pună presiuni pe diferiți parlamentari ca să-și păstreze afacerile, dar noi suntem aici să luptăm”, este teama deputatutul.
Până când vor ști dacă legea va intra sau nu în vigoare, stăpânii de animale și personalul veterinar trec printr-o perioadă deloc liniștită.
Animalele pot muri de la sperietură
Asistenta veterinară Anda Popescu a explicat pentru Libertatea care sunt efectele sperieturii provocate de pocnitori: „Se agravează bolile cronice, stare generală de anxietate, animale tinere pot începe și ele să aibă crize epileptiforme din cauza sperieturii. Mai apar atacuri de cord, accidente vasculare”.
Apoi mai sunt animalele care încearcă să scape din curți și să sară peste garduri și se accidentează.
„Am avut un caz la un adăpost local cu o cățelușă terifiată din cauza petardelor care a rupt gardul țarcului și a intrat la o vecină pe care a atacat-o și a omorât-o. Sunt evenimente care creează o stare de panică foarte mare, animalele devin imprevizibile și chiar dacă noi știm că sunt cuminți, ele caută să scape cu orice preț de zgomotul respectiv, pot ajunge în stradă, sunt accidentate, se pierd”, mai spune Anda Popescu.
Cei care au animale bătrâne, epileptice sau cardiace au varianta să le dea animalelor, la prescripția veterinarului, medicamente anxiolitice.
Nu doar patrupedele se sperie, zgomotele puternice afectează și păsările, care pot face infarct și muri.
Sfaturi pentru stăpânii de animale
Asistenta veterinară și colegii ei de la cabinetul Cumulus Vet au și o serie de sfaturi pentru stăpânii de animale:
- asigurați-vă ușile, gardurile, porțile, astfel încât câinii care stau afară sau animalele mici din casă, să nu poată fugi;
- oferiți-le un loc unde să se simtă în siguranță, pe care îl puteți pregăti dinainte, fie în casă, sau garaj, magazie, camera centralei etc. Așezați pături confortabile și chemați-le acolo, oferindu-le jucării sau recompensele preferate, astfel încât atunci când se tem, să știe că locul acela este sigur și să-l asocieze cu emoții pozitive (bucuria de a primi o jucărie, o recompensă). Nu le duceți cu forța și nu încercați să le scoateți cu forța de acolo;
- dacă sunteți acasă, încercați să aduceți chiar și animalele de companie (mai ales pe cele bătrâne) de curte în casă, măcar până încetează focul de artificii;
- creați un mediu cât mai liniștit lăsând un televizor sau radio în surdină, pe un program de muzică plăcută, trăgând jaluzelele, storurile, draperiile, astfel încât casa să fie cât mai ferită de jocurile de lumini;
- microcipați-vă și înregistrați-vă câinii în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (R.E.C.S.), pentru că, în cazul în care aceștia se pierd, pot fi identificați și găsiți mai repede.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
ivryernest • 29.12.2022, 15:44
Legea a fost amânată până la anu', pe vremea asta ! Țara lui Papură Vodă...