Jens Haaning, un artist conceptual ale cărui lucrări se concentrează pe putere și inegalitate, a fost însărcinat în 2021 de Muzeul de Artă Modernă Kunsten din Aalborg, în nordul Danemarcei, să recreeze două lucrări anterioare care au folosit zeci de bancnote pentru a reprezenta veniturile medii.

Lucrarea din 2007 a lui Haaning, An Average Danish Annual Income (Un venit anual mediu danez), a afișat bancnote de coroane fixate pe pânză într-un cadru, iar o a doua lucrare din 2011 despre veniturile austriecilor a folosit bancnote de euro.

Muzeul a pus la dispoziție aproximativ 532.000 de coroane din rezervele sale pentru a recrea lucrările, precum și un onorariu al artistului de aproximativ 40.000 de coroane. Însă, când personalul a despachetat lucrările nou livrate, a găsit două rame goale cu titlul Take the Money and Run.

Muzeul a expus noile opere de artă, dar când Haaning a refuzat să returneze banii, a luat măsuri legale.

Luni, un tribunal din Copenhaga i-a ordonat artistului să returneze banii care i-au fost împrumutați, dar a spus că ar trebui să primească totuși onorariul.

La vremea respectivă, Lasse Andersson, directorul Muzeului Kunsten, a declarat pentru The Guardian: „Nu suntem un muzeu bogat… Trebuie să ne gândim cu atenție la modul în care ne cheltuim fondurile și nu cheltuim mai mult decât ne putem permite”.

Haaning a declarat pentru radioul danez la acea vreme: „Lucrul este că am luat banii lor. Nu este un furt. Este o încălcare a contractului, iar încălcarea contractului face parte din lucrare.”

El a adăugat: „Îi încurajez și pe alți oameni care au condiții de muncă la fel de mizerabile ca ale mele să facă același lucru. Dacă stau într-un loc de muncă de doi lei și nu sunt plătiți, și de fapt li se cere să plătească bani pentru a merge la muncă, atunci luați ce puteți și plecați.”

 
 

Urmărește-ne pe Google News