Trista și dramatica poveste a bebelușului care suferă de această cumplită maladie genetică – moștenită de la părinții săi care sunt purtători sănătoși -, a impresionat foarte mulți oameni cu suflet care i-au sărit imediat în ajutor. Într-un timp relativ scurt, în conturile lui Robert – aflat în programul Fundației Ringier România -, a intrat aproape un milion de dolari, dar suma este insuficientă pentru ca micuțul să poată primi vaccinul care-i poate salva viața. Celor care au donat li s-au alăturat și artiști din Republica Moldova care deja au concertat la Chișinău și o vor face și în Italia, la Padova, în speranța că vor reuși să adune sume importante care să-l apropie pe bebeluș de acel vaccin miraculos care este, de fapt, echivalentul unei terapii genetice.
”Timpul trece și neuronii spinali ai lui Robert se distrug iremediabil”
”Acum avem în conturi aproape un milion de dolari, dar ne mai trebuie cel puțin încă pe atât pentru a-l putea trata pe Robert. Au fost concerte la Chișinău și în SUA pentru bebelușul nostru, și va mai fi unul în Italia, la Padova, pe 14 februarie. Sperăm ca lumea să vină și să fie alături de noi, așa cum a fost și până acum, în lupta pe care o ducem pentru salvarea micuțului nostru copilaș. În același timp ne bazăm și pe sprijinul celor peste 7.000 de prieteni care, pe facebook, au inițiat campania umanitară ”Îngerii lui Robert” în care se licitează, se donează și se cumpără tot felul de obiecte, haine, încălțăminte, obiecte de artă și excursii. Timpul trece și neuronii spinali ai lui Robert se distrug iremediabil dacă nu îl vaccinăm mai repede. Trebuie să strângem banii cât mai repede”, ne-a spus Irina Grabazei (30 de ani), mama lui Robert.
Specialiștii care îl monitorizează și tratează pe Robert le-au spus părinților acestuia – Irina și Andrei – , că singura șansă de supraviețuire în fața acestei îngrozitoare boli genetice este un vaccin care poate fi cumpărat doar din SUA. Este, de fapt, un tratament inovator recent apărut pe piața medicală, care este similar unei terapii genetice prin care se refac neuronii spinali distruși de boală. Este o terapie adaptată în cele mai mici detalii la organismul micuțului Robert în funcție de particularitățile maladiei coroborată cu răspunsurile oferite de analize.
La patru luni, bebelușul nu își poate ține singur capul
”E vorba de un vaccin a cărui preparare se face pe perioada a două săptămâni în funcție anumite condiții medicale: analize și parametrii organismului bebelușului nostru. Dacă vom obține aprobările necesare și de la Ministerul Sănătății, vaccinarea se va face fie în România, iar în caz contrar va trebui să mergem în America, pentru tratament. Până atunci, facem zilnic sute de exerciții de respirație, zeci de exerciții ale mușchilor, mai ales ale celor toracici, pentru a preîntâmpina un stop cardiorespirator, frecvent la această boală… Și ne rugăm la Dumnezeu să strângem cei 2.125.000 de dolari, bani de care depinde viața copilașului nostru care, la patru luni, nu își poate ține singurel capul ca un copil sănătos”, a mai spus mama bebelușului.
Cei care doresc să îl ajute pe Robert o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «ROBERT».
Donează prin sms, online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 2 % din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro
* Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.
Citește mai multe despre copiii pe care FUNDATIA RINGIER ii sprijina de 7 ani la rubrica AJUTA COPIII
ACȚIUNE UMANITARĂ FINANȚATĂ ȘI PUBLICATĂ DE FUNDAȚIA RINGIER
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro