Autorităţile din Irlanda au confirmat că în acest caz a fost deschisă o anchetă care este doar începutul unui scandal de proporţii. Se pare însă că cel mai probabil pictorul nu va fi judecat.

Autorul acestor nuduri are 35 de ani şi se numeşte Conor Casby, el s-a prezentat singur la o secţie de poliţie din Dublin unde a declarat că a acţionat singur şi a remis poliţiei alte cinci portrete ale unor politicieni irlandezi.

Unul dintre tablouri, expus la Royal Hibernian Academy, îl arată pe Brian Cowen cu burtă, ţinând în mână un slip albastru, încadrat chiar deasupra taliei, iar la National Gallery, a apărut un portret reprezentându-l pe “Taoiseach” (premierul irlandez) stând maiestuos… pe toaletă, cu un sul de hârtie în mână. Cele două portrete au fost retrase la câteva minute după ce au fost agăţate.

Casby a explicat că aceste opere trebuiau să fie un comentariu anonim şi cu scop nelucrativ şi a indicat că vrea să scoată la licitaţie portretele, în scopuri caritabile.

Urmărește-ne pe Google News