Înmormântarea cunoscutului interpret va avea loc sâmbătă, la Biserica Sfinții Voievozi din Urlați, după cum a anunțat familia în mesajul făcut public. Ultimul concert susținut de acesta alături de trupa sa a avut loc pe pe 8 noiembrie.

„Acum am vrea ca „TU” să „Mai rămâi putin”, însă cu durere în suflet trebuie să vă anunțăm că al nostru soț, tată, prieten, artist Florian Stoica, solistul formației Conexiuni, a plecat aseară la 22.45 spre Ceruri, pentru că are un spectacol în fața Domnului, cel mai dureros pentru noi, dar probabil cel mai valoros pentru el.

Slujba de înmormântare va avea loc Sâmbătă, la Biserica Sfinții Voievozi din Urlați”, a transmis familia lui Florian Stoica.

Conexiuni sunt autorii nepieritoarei balade „Tu”

Trupa rock Conexiuni a fost înființată în toamna anului 1983, la Brașov, la inițiativa a trei studenți: Marcel Boca, Florian Stoica și Victor Lenghel și debutează la Casa de Cultură a Studenților, conform conexiuni.com.ro

„Tu”, cea mai cunoscută melodie a trupei Conexiuni, a fost inclusă de-a lungul anilor în repertoriile a zeci de alți soliști și trupe,

 
 

Urmărește-ne pe Google News