În acest context de confort investițional, Artmark pregăteşte pentru luna februarie un maraton de licitaţii tematice, unele dintre ele, în premieră naţională. Seria debutează cu licitaţiile de Mărţişor, care vor avea loc în zilele de 21 şi 22 februarie, la World Trade Center – Hotel Pullman. Licitația de marţi, 21 februarie, este dedicată picturii şi sculpturii şi vine cu o selecţie de 172 de opere de dimensiuni mici, realizate de cei mai cunoscuţi artişti români ai tuturor perioadelor. Printre cele mai preţioase opere, se remarcă două picturi semnate de maestrul Grigorescu: „Flori de măr” (ulei pe lemn, 23,5 x 14 cm, est. € 30.000 – 50.000) şi „Casă la Câmpina” (ulei pe pânză, 14,5 x 23,5 cm, est. € 15.000 – 25.000).
Licitaţia de Mărţişor I – Pictură şi sculptură mai oferă şi alte opere de excepţie semnate de: Theodor Aman, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu, Samuel Mützner, Jean Steriadi, Octav Băncilă, Iosif Iser, dar şi lucrări realizate de Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu, Horia Bernea, Ştefan Câlţia, Vasile Grigore sau Constantin Piliuţă.
Cea de-a doua licitaţie, Mărţişor II – Mărţişoare de Epocă, Bijuterie şi Artă Decorativă, de miercuri, 22 februarie, prezintă o selecţie rafinată de podoabe şi decoraţiuni, realizate din materiale preţioase, de către ateliere de artă decorativă faimoase în Europa.
Obiectele oferite în cea de-a doua zi de licitaţie de la Hotel Pullman, în pregătirea sărbătorii de Mărţişor, au preţuri foarte accesibile, aproape jumătate dintre cele 161 de loturi pornind de la preţuri aflate sub 100 €.
Printre cele mai rare piese oferite în această licitaţie se remarcă Tabachera Fabergé din argint şi aur, purtând Monograma Princiară Trubeţkoi-Călinescu (180 gr, 2x 6 x 9,5 cm, est. € 3.000 – 6.000), realizată în celebrul atelier de orfevrărie artistică, furnizor al Casei imperiale ruse.
În cea de-a treia zi de licitaţii, care se va desfăşura pe data de 23 februarie, la Hotel Athénée Palace Hilton, sunt aduse în atenţia colecţionarilor obiecte personale sau care păstrează memoria celor mai cunoscuţi şi iubiţi actori români, fotografii reprezentându-i pe aceştia şi piese de recuzită care au apărut în filme şi piese de teatru de mare succes. Aceste obiecte inedite sunt scoase la vânzare în prima parte a serii, în cadrul Licitaţiei de Cinema Memorabilia.
Cea de-a doua parte a serii este dedicată Licitaţiei de Postmodernism şi Contemporană. Ajunsă la cea de-a treia ediţie, licitaţia propune colecţionarilor o selecţie de 62 de lucrări de artă stimulative, semnate de unii dintre clasicii artei româneşti contemporane şi postbelice: Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu, Constantin Piliuţă sau de reprezentanţi de frunte ai generaţiilor 60 – 70 – Paul Neagu, Horia Bernea, Ştefan Câlţia, Sorin Ilfoveanu, Viorel Mărginean – precum şi opere realizate de personalităţi marcante ale scenei artistice actuale, precum Dan Perjovschi sau Teodor Graur.