Evită o nenorocire!

Ai mare grijă de instalaţia de gaz: nu lovi ţevile, contorul, furtunul, nu le deforma; nu trage de furtun mai mult decât este permis – se poate fisura sau se poate slăbi legătura lui cu aragazul şi să se producă scurgeri de gaz.
Supraveghează copiii, să nu se joace la instalaţia de gaz.
Nu depozita cutii, vopsele sau orice alte materiale care conţin substanţe chimice în jurul aparatelor ce folosesc gaz natural: chimicalele se pot răspândi în aerul utilizat de aparatele pe gaz, făcând iminent pericolul de explozie.
Apelează întotdeauna la un specialist pentru verificarea instalaţiei de gaz din locuinţă! Improvizaţiile tale personale sau intervenţia vecinului “specialist în toate” se pot solda cu o nenorocire. O îmbinare a ţevilor nestrânsă corespunzător, o ţeavă deteriorată sau învechită sunt de competenţa strictă a personalului calificat.

Când simţi miros de gaz…

… acţionează fără să mai stai pe gânduri:

  • Închide sursa de gaz şi deschide larg geamurile; ieşi din casă până când se aeriseşte bine.
  • Nu aprinde şi nu stinge lumina, nu folosi telefonul în casă, nu lua liftul (coboară pe scări): gazul natural ia foc la contactul cu o flacără, cu o scânteie sau chiar şi cu o suprafaţă încinsă. Pare absurd, dar specialiştii spun că, atunci când într-o cameră există foarte mult gaz, acesta poate lua foc şi de la o scânteie invizibilă, produsă prin aprinderea unui bec, prin acţionarea întrerupătorului sau prin introducerea unui obiect în priză. Şi telefonul – fix sau mobil – reprezintă un risc: au fost cazuri în care telefonul a explodat din cauza supraîncălzirii bateriei sau pentru că era un model contrafăcut.
  • Din acelaşi motiv, dacă vrei să îţi alertezi vecinii, nu suna la sonerie – bate la uşă!

Dacă depistezi o scurgere de gaze, sună la numărul de urgenţă: 021 + 9281, pentru municipiul Bucureşti şi Ilfov sau prefixul local + 928, pentru provincie.

Montează-ţi un detector de gaz

Pentru siguranţa ta şi a întregii familii, ar fi bine să ţii în bucătărie şi în camerele încălzite cu sobe cu gaz câte un detector de gaz. În funcţie de complexitatea şi sensibilitatea aparatului, preţul porneşte de la circa 100 de lei şi urcă până la 500-600 de lei.

Urmărește-ne pe Google News