Vizibil afectat de jocul modest practicat de Dinamo in victoria cu Gaz Metan Medias, scor 1-0, din etapa a II-a a Ligii I, presedintele executiv al clubului din Stefan cel Mare, Cristi Borcea, a declarat, in cadrul unei emisiuni televizate, la GspTV, ca a platit sume foarte mari pe fotbalisti care nu au confirmat si, in prezent, ar da bani din propriul buzunar pentru a scapa de acestia.
Actionarul dinamovist considera ca elevii lui Mircea Rednic au evoluat mult sub asteptari in partida cu mediesenii, dar spune ca totul se va schimba odata cu revenirea lui Marius Niculae in teren. ‘Pe Niculae l-am dat la Sporting pe 3.000.000 de euro si acum am dat pe el 500.000, dar am si trei-patru jucatori la echipa pe care am platit foarte mult si, in prezent, as da eu bani de la mine ca sa scap de ei. Am fost foarte, foarte slabi cu Gaz Metan! Dupa iesirea lui Bratu, fiecare a jucat parca pentru el. Totusi, importanta e victoria. Ne vom reveni, Bratu n-a jucat decat foarte putin, o sa apara si Marius Niculae’, a spus Borcea.
‘Din pacate, e un inceput de sezon mai slab, multi jucatori doresc sa se remarce, astfel ca apar o multime de actiuni cu sanse putine de reusita. Suporterii trebuie sa aiba rabdare, vor vedea ca vor veni si rezultatele cat de curand. Asteptam mai mult de la toti. Si in primul an la Dinamo am avut cateva victorii chinuite la inceput. Ma deranjeaza, pentru ca trebuia sa fim mai inteligenti, sa jucam altfel cu un om in plus. Asteptam altceva. Ocazii au fost, dar nu am avut solutii in fata portii’, a afirmat Mircea Rednic la finalul jocului cu Gaz Metan Medias.