În prima duminică a lunii mai a anului 1972, săptămânalul italian “Domenica del Corriere” publica un articol în care era anunţată existenţa cronovizorului. Un aparat aproape miraculos, cu ajutorul căruia se puteau vizualiza imagini ale unor evenimente petrecute cu mult timp în urmă. Pe scurt, istoria, trecutul, puteau fi filmate, văzute, dar şi auzite, ca şi când s-ar fi întâmplat sub ochii noştri, în t4430-261033-marcello.jpgimp real.

Poate totul ar fi părut o glumă bună, dacă dezvăluirea nu venea de la inventatorul aparatului, părintele Marcello Pellegrino Ernetti, un respectat profesor de muzică, dar şi preot exorcist şi specialist în fizică cuantică. Ernetti lucrase iniţial, încă din anii 50, împreună cu părintele Agostino Gernelli, în cadrul Universităţii Catolice din Milano, la un aparat pentru studiul muzicii bisericeşti, când a auzit vocea tatălui decedat al părintelui Gernelli captată de acea maşinărie.

4430-261034-hristospecruce.jpgA lucrat împreună cu 12 mari savanţi

Din acel moment, Ernetti s-a pus pe treabă. Nu singur, ci împreună cu un colectiv de 12 mari oameni de ştiinţă, printre care s-au numărat, în timp, nume ca Enrico Fermi şi Wernher von Braun, doi dintre cei mai mari fizicieni ai lumii şi “părinţii” programului atomic american. Rezultatul, conform mărturisirilor lui Ernetti, a fost incredibil. Cu ajutorul aparatului, botezat cronovizor, el a putut fi martorul uluit al unor întâmplări petrecute cu mii de ani înainte. Dar cea mai şocantă a fost dezvăluirea că, prin “ochiul” cronovizorului, Ernetti ar fi fost martorul Crucificării Mântuitorului. Iar ca dovadă, el a prezentat fotografia alb-negru, ce a fost publicată în ziarul italian, cu chipul lui Hristos, “fotografiat” prin cronovizor încă 4430-261035-papapius.jpgdin anul 1956, chiar în acele dramatice momente de pe Golgota. Descoperirea, dar şi fotografia au fost subiect de controversă, o perioadă, în lumea academică, dar şi teologică italiană. Discuţiile s-au oprit brusc, la fel cum au început.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Papa Pius al XII-lea a cerut aparatul

Concluzia puţinelor articole şi studii ce au mai apărut pe această temă a fost că însuşi Papa Pius al XII-lea a cerut ca aparatul să fie predat Vaticanului, cronovizorul fiind clasificat, de atunci, printre cel mai bine păzite secrete ale Sfântului Scaun.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI