În prima duminică a lunii mai a anului 1972, săptămânalul italian “Domenica del Corriere” publica un articol în care era anunţată existenţa cronovizorului. Un aparat aproape miraculos, cu ajutorul căruia se puteau vizualiza imagini ale unor evenimente petrecute cu mult timp în urmă. Pe scurt, istoria, trecutul, puteau fi filmate, văzute, dar şi auzite, ca şi când s-ar fi întâmplat sub ochii noştri, în timp real.

Poate totul ar fi părut o glumă bună, dacă dezvăluirea nu venea de la inventatorul aparatului, părintele Marcello Pellegrino Ernetti, un respectat profesor de muzică, dar şi preot exorcist şi specialist în fizică cuantică. Ernetti lucrase iniţial, încă din anii 50, împreună cu părintele Agostino Gernelli, în cadrul Universităţii Catolice din Milano, la un aparat pentru studiul muzicii bisericeşti, când a auzit vocea tatălui decedat al părintelui Gernelli captată de acea maşinărie.

A lucrat împreună cu 12 mari savanţi

Din acel moment, Ernetti s-a pus pe treabă. Nu singur, ci împreună cu un colectiv de 12 mari oameni de ştiinţă, printre care s-au numărat, în timp, nume ca Enrico Fermi şi Wernher von Braun, doi dintre cei mai mari fizicieni ai lumii şi “părinţii” programului atomic american. Rezultatul, conform mărturisirilor lui Ernetti, a fost incredibil. Cu ajutorul aparatului, botezat cronovizor, el a putut fi martorul uluit al unor întâmplări petrecute cu mii de ani înainte. Dar cea mai şocantă a fost dezvăluirea că, prin “ochiul” cronovizorului, Ernetti ar fi fost martorul Crucificării Mântuitorului. Iar ca dovadă, el a prezentat fotografia alb-negru, ce a fost publicată în ziarul italian, cu chipul lui Hristos, “fotografiat” prin cronovizor încă din anul 1956, chiar în acele dramatice momente de pe Golgota. Descoperirea, dar şi fotografia au fost subiect de controversă, o perioadă, în lumea academică, dar şi teologică italiană. Discuţiile s-au oprit brusc, la fel cum au început.

Papa Pius al XII-lea a cerut aparatul

Concluzia puţinelor articole şi studii ce au mai apărut pe această temă a fost că însuşi Papa Pius al XII-lea a cerut ca aparatul să fie predat Vaticanului, cronovizorul fiind clasificat, de atunci, printre cel mai bine păzite secrete ale Sfântului Scaun.

 
 

Urmărește-ne pe Google News