Biletul era folosit în tramvaiele trase de cai, primele care au circulat în Capitală începând cu 1871, atunci când s-a înfiinţat “Societatea Română de Tramvaiuri”. “Fiecare rută avea biletul ei”, ne-a zis Doru Parfenie (foto), cel care este răspunzător de muzeul Regiei de Transport (RATB), iar pe atunci nu existau compostoare, ci taxatori. Nu doar primele bilete sunt interesante de admirat la muzeu. Aici există şi modele de abonamente de după 1900: de student, de angajat, de funcţionar public, pe care apăreau poza abonatului şi timbre cu ştampile pentru luna în care era valabil. Până şi uniforme ale controlorilor, aşa cum arătau ele la 1900, sunt expuse la muzeul aflat pe strada Trapezului, în cadrul bazei RATB.
Iată un ghid de transport de la 1937
Ca să-i ajute pe cei care ajungeau prima dată în Capitală, Societatea de Tramvaie Bucureşti a scos pe piaţă, pe la 1937, un model inedit de ghid de transport. Acesta era din carton şi reprezenta un autobuz, un tramvai sau un troleibuz, pe care apărea inscripţionat numărul mijlocului de transport şi ruta pe care circula. Sistemul era simplu: călătorul învârtea roata de pe spate şi odată cu numărul apărut al autobuzului sau tramvaiului, apărea şi ruta pe care circula.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro