Incredibil! In Romania secolului XXI, al treilea cel mai bogat roman altoieste un barbat la fundul gol, in timp ce altii ii privesc si rad cu gura pana la urechi. Personajul din rolul principal e Ion Tiriac, iar bataia, chiar daca e mai mult o gluma, face parte din ritualul de botez al tanarului vanator.
Intamplarea a avut loc cu ceva vreme in urma, in timpul unei vanatori de ursi si mistreti, care s-a desfasurat in judetul Mures. Participanti, unul si unul! Dupa ce si-au lasat masinile de sute de mii de euro la marginea padurii, si-au luat pustile si au tabarat pe animale. Dintre ei nu putea lipsi miliardarul Ion Tiriac, unul dintre cei mai respectati vanatori de pe la noi. Si cum ar putea fi altfel, cand aproape in fiecare an ucide lei in Kenya? Sigur, vanatoarea poate fi considerata o arta, un mod prin care se indreapta dezechilibrele naturii. Omul a gasit intotdeauna suficiente motive pentru a ucide. Exista insa un ritual al crimei, pe care il cunosc si il inteleg doar cei initiati.
Botezul vanatoresc e o traditie straveche, care azi ar putea fi considerata barbara. Acesta e, uneori, destul de dureros, intensitatea loviturilor depinzand de ‘mana celui care le aplica. Ion Tiriac a participat activ, el fiind ‘nasul, adica parintele spiritual al celui care, de bunavoie, si-a dat pantalonii jos, s-a culcat peste un hoit si a acceptat bataia. Nasul e considerat cel mai experimentat dintre vanatori si e cel care dirijeaza jocul. De obicei, vanatorul e pus sa jure ca va respecta ‘regulile. ‘Juri sa nu chinui vanatul?. ‘Jur!, e raspunsul finului. Un semn de la nas si, jap, una peste fundul gol: ‘Sa nu uiti. Vanatorii mai pun si intrebari-glume, de genul: ‘Juri sa nu te duci la femeia altui vanator, cand acesta e la vanatoare? ‘Jur. ‘Minti, urla asistenta, in timp ce nuiaua se indreapta amenintator spre fundul gol al celui intins. Toata lumea rade si intreaga poveste se incheie in jurul unui foc de tabara, cu fripturi si multa tuiculita. Asa petrec oamenii cu bani in Romania!
Vaneaza pe domeniul lui Ceausescu
Ion Tiriac e celebru pentru partidele de vanatoare organizate la Balc, judetul Bihor, si considerate adevarate genocide de reprezentantii organizatiilor de protectie a animalelor. La acestea participa, anual, cei mai bogati oameni de afaceri si politicieni din Europa. Domeniul de vanatoare Balc a fost terenul preferat ‘de joaca al lui Nicolae Ceausescu, iar in 2002 a fost concesionat lui Ion Tiriac.
160 mistreti ucisi la vanatoarea din ianuarie de la Balc
7.500 ursi bruni mai traiesc pe teritoriul Romaniei
2,4 miliarde $ are in cont Ion Tiriac
Traditia e straveche
‘Ceremonialul botezului vanatoresc este unul vechi, de pe vremea geto-dacilor si, la inceput, era mai mult decat o joaca de oameni mari. In pesterile din Retezat s-au descoperit picturi care atesta existenta acestei traditii. Botezul, pe vremuri, era doar unul simbolic si se aplica celui care ucidea cel mai mare vanat. Un alt ritual, ceva mai recent, implica o masa festiva luata de vanatori in jurul unui foc de tabara. Asistat de un nas, vanatorul e supus mai multor teste teoretice. Se pun intrebari legate de vanatoare, iar in cazul in care acesta nu raspunde corect, i se aplica mai multe lovituri simbolice de nuia. Botezul se mai aplica incepatorului de fiecare data cand impusca primul iepure, primul urs etc. Botezul caprei negre este cel suprem. Cel care l-a primit nu va mai fi supus unui asemenea ritual, ne-a spus Neculai Selaru (foto), presedintele Asociatiei Generale a Vanatorilor si Pescarillor din Romania.
„Victima” e tot un miliardar
Personajul care a mancat bataie la fundul gol nu e un simplu invatacel in ale vanatorii. El este un cunoscut businessman, cu cifre de afaceri de peste un miliard de dolari pe an. Legenda spune ca respectivul a fost iubitul unei vedete din showbizul romanesc. Din dorinta de a nu-l umili, nu-i vom face publica identitatea, mai ales ca aceasta pozitie ar putea fi considerata jenanta pentru necunoscatorii in ale vanatorii.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!