Reprezentanţii Protecţiei Consumatorilor Cluj au precizat pentru Vocea Transilvaniei că peste 20 de reclamaţii au fost înregistrate, săptămâna aceasta, din partea suporterilor echipei CFR Cluj.
Au fost înregistrate plângeri cu privire la faptul că biletele care sunt puse la dispoziţia susţinătorilor echipei CFR nu au un preţ similar cu cele pentru galeria Universităţii. Se pare că suporterii CFR, dacă doresc să fie constituiţi într-un grup organizat, ar trebui să plătească 200 de lei, în timp ce pentru cei de la „U” preţul e de 10 lei. Suporterii mai adaugă faptul că cel mai mare preţ pentru bilet ar fi la sectorul VIP, preţ care nu depăşeşte 100 de lei”, a declarat pentru Vocea Transilvaniei Ioana Katona, purtător de cuvânt al Protecţiei Consumatorilor Cluj.
Potrivit acesteia, suporterii CFR-ului au reclamat că Universitatea încalcă articolul 19 din Regulamentul UEFA, cel care spune că „exceptând cazul în care asociaţiile sau cluburile implicate decid altfel, preţul biletelor pentru suporterii echipei vizitatoare trebuie să nu depăşească preţul plătit de suporterii echipei gazdă pentru o categorie asemănătoare”
A fost deja o primă întâlnire cu reprezentanţii ambelori cluburi. Există o divergenţă în privirea aplicării regulamentului, cei de „U” spun că regulamentul nu se aplică. Noi am luat lăgătura cu Federaţia Română de Fotbal şi ne-au spus, deocamdată doar verbal, că regulamentul UEFA trebuie aplicat. Aşteptăm acum un punct de vedere oficial, în scris”, a completat Katona.
Reprezentanţii Protecţiei Consumatorilor au precizat că, deocamdată, nu s-a luat o hotărâre cu privire la sancţiunea care va fi aplicată, însă cu siguranţă instituţia va lua măsuri, odată ce au fost depuse cele peste 20 de plângeri.
În cazul în care suporterii CFR-ului vor achiziţiona biletele la acest preţ iar Universitatea va aplica reducerea preţului conform regulamentului UEFA ulterior achiziţiei, Protecţia Consumatorilor va recomanda clubului gazdă să returneze fanilor CFR diferenţa, însă dacă acest lucru nu se va întâmpla susţinătorii CFR-ului au doar calea instanţei pentru a recupera banii.
Universitatea Cluj a luat, se pare, măsuri pentru a da aparenţa respectării regulamentului, astfel că preţul biletelor în Peluza I, acolo unde stau fanii echipei „U” Cluj, este tot de 200 de lei, însă la inelul inferior, loc care niciodată nu este ocupat de suporteri sau spectatori.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro