„Ca vrâncean, dar vrea ca Oprișan și restul politicienilor să folosească miljoacele de transport în comun, nu limuzinele de sute de mii de euro. Iar ca cetățean român, aș vrea ca toți cei care ne conduc să aibă o viață normală, ca noi, cei de rând, care îi votăm. Există astfel o apropiere, pentru că nu îi vedem în bolizi de lux și păziți până în dinți. Sadiq era singur în autobuz și nu îl păzea nimeni. Mai mult, am avut senzația că nu l-ar ataca nimeni, ba, din contră, l-ar iubi, s-ar poza cu el. Mi-am dat seama că nu îi e teamă printre noi, ăștia de rând. E o constatare care îți dă forță ție ca om de rând. Să te poți trezi oricând cu primarul Londrei lângă tine, pe scaun în autobuz, e ceva extraordinar”, a povestit Mihai Danțiș.

În plus, vrânceanul nu a ratat să imortalizeze un astfel de moment și chiar și-a făcut o poză alături de primarul Londrei, Sadiq Khan, sperând ca acesta să devină un model și pentru politicienii noștri.

Sadiq Khan a devenit anul acesta, în luna mai, primul primar musulman din istoria metropolei britanice şi primul musulman ales să conducă o capitală din Europa occidentală. Pakistanez de origine, Khan nu e doar reprezentantul unei minorităţi religioase din Londra, ci şi simbolul londonezului de rând, crescut într-o locuinţă socială şi educat într-o şcoală de cartier.

 
 

Urmărește-ne pe Google News