Norii

Norii care merg în diferite direcţii (unii spre vest, alţii spre nord) indică vreme rea, căderi de grindină.
Norii cu contur bine definit (care se numesc Cumulus), asemănători unor grămăjoare de vată, ne avertizează că va ploua.
Norii Mammatus, în formă de balon, arată că furtuna va dispărea sau nu se va forma.
Norii de culoare gri (Altocumulus) indică vreme rea.

Plantele

Poţi să urmăreşti frunzele stejarilor sau ale arţarilor. Acestea au tendinţa să se curbeze la umiditate mare, iar atunci poţi să-ţi dai seama că va veni o ploaie puternică.
Conurile de pin rămân închise când umiditatea e ridicată, dar se deschid când aerul e uscat.
Verifică iarba de rouă înainte de răsărit. Dacă e uscată, asta indică nori sau vânt puternic, ce aduce ploaie. Dacă are rouă, nu va ploua în ziua respectivă.

Curcubeul

Majoritatea furtunilor vin din est către vest, iar un curcubeu format în vest arată că ploaia este pe drum. Pe de altă parte, un curcubeu format în est, în jurul Soarelui, ne arată că ploaia e pe terminate şi te poţi pregăti pentru o zi însorită.

Cerul

Dacă observi că văzduhul este roşu la apus (când te uiţi spre vest), presiunea este ridicată, cu aer uscat, care agită particulele de praf. În acest caz, vremea va fi senină.
Un cer roşu dimineaţa (la est, unde răsare soarele) arată că aerul uscat a trecut de tine şi ar fi bine să te aştepţi la umezeală accentuată.

Aerul

Trage adânc aer în piept. Închide ochii şi miroase aerul. Poţi afla multe despre vreme.
Mlaştinile elimină gaze chiar înainte de furtună, din cauza presiunii atmosferice. Deci, dacă miroase urât, se strică vremea.
Nu uita proverbul: “Florile miros cel mai bine înainte de ploaie”. Este adevărat.

Luna

Luna devine roşiatică sau galbenă dacă e mult praf în aer. Dacă e luminoasă, înseamnă că vântul a împrăştiat praful şi este aşteptată ploaia.
De asemenea, un cerc în jurul Lunii indică faptul că va ploua sau va ninge (dacă e iarnă) în următoarele 3 zile.

Vântul

Detectează din ce direcţie bate vântul . Dacă suflă dinspre est, poate indica apropierea unei furtuni. De asemenea, când vântul devine puternic, inevitabil vine şi vijelia.

Animalele

Dacă păsările zboară foarte sus, va fi vreme frumoasă. Dacă vine o furtună, acestea au tendinţa să zboare mai jos.
Pescăruşii nu mai zboară şi se adăpostesc pe coastă dacă vine vremea rea.
Vacile se întind pe jos sau se bagă una în alta dacă vine furtuna.
Furnicile construiesc muşuroaie înalte chiar înainte de ploaie.
Pisicile se curăţă după urechi dacă vine ploaia.
Ţestoasele îşi caută un adăpost în caz de ploaie. La ţară sau în Deltă, le poţi vedea pe drum cu o zi sau două înainte să vină vremea rea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News