Cel mai impunător pasaj din Bucureşti a început să fie ridicat la sfârşitul anului 2006, dar lucrările au demarat în forţă abia din 2007. De-a lungul timpului, au apărut numeroase obstacole în calea ridicării podului, fie că a fost vorba de nemulţumirile locatarilor din clădirile demolate, fie de plăţile întârziate către constructor. Pasajul, care porneşte de pe bd. Vasile Milea şi se termină pe bd. Nicolae Titulescu, trebuia să fie gata în 2009. Libertatea vă prezintă azi etapele realizării Pasajului Basarab.
Date tehnice
– Lungime totală : 1.450 de metri;
– Înălţime: 80 de metri;
– Pe pod vor exista staţii de tramvai cu lifturi şi scări rulante, care vor face legătura cu intrările la staţia de metrou Basarab;
– Valoarea proiectului: 160.738.329 de euro.
Arhitectul Teodor Frolu (foto) consideră că Pasajul Basarab este util, însă e mult prea scump. “Era necesar acest pod, însă e o soluţie tehnică scumpă, iar construcţia se potriveşte mai degrabă unei traversări peste un râu, decât peste calea ferată”, ne-a spus arhitectul. “Podul Grant, spre exemplu, e mai mic, dacă vorbim de soluţia constructivă şi a costat cu 100 de milioane mai puţin”, a mai declarat Frolu.
Surse foto: Ştefan Bandalac, Paul Miclos (pasajbasarab.net)
foto: Skycam.ro