Reţelele traficanţilor străbat întreaga ţară şi ajung chiar să se intersecteze
Serbia.
Contrabandiştii din această zonă au folosit, până de curând, magazinele duty-free drept paravan pentru afaceri cu ţigări de contrabandă de orice fel. Acum, se trece direct prin vamă, cu marfa ascunsă în maşini.
Ucraina.
Această graniţă este cea mai mare “poartă” terestră de intrare în România a ţigărilor de contrabandă. Fiind o zonă muntoasă, greu accesibilă, traficanţii folosesc maşini de teren, căruţe sau chiar cărăuşi tocmiţi la bax. Contrabandiştii ucraineni au şi o metodă inedită: încarcă o căruţă cu ţigări şi lasă calul să-şi găsească singur drumul până în România, unde e aşteptat de complici.
Republica Moldova.
Cele mai importante transporturi se fac prin intermediul TIR-urilor, în care marfa de contrabandă e ascunsă în spatele unui “zid” de ceapă, fructe sau cartofi. Traficanţii folosesc şi cisterne în care, în loc de combustibil, să zicem, sunt sute de baxuri de ţigări. Această metodă se numeşte “capac”. Când e vorba ca ţigările de contrabandă să traverseze Prutul, traficanţii folosesc metoda “mal-mal”. Baxurile sunt trecute de partea cealaltă a graniţei pe o sfoară de care sunt prinşi mai mulţi scripeţi.
Se aduc ţigări proaste
Dacă prin frontiera cu Ucraina sau prin cea cu Serbia intră ţigări de calitate medie (LM, Viceroy, Wincester, Monte Carlo), prin frontiera cu Republica Moldova traficanţii aduc doar ţigarete de calitate inferioară (Doina, MT, Plugaru). În schimb, pe la vecinii noştri bulgari ajung în România, dar doar pentru tranzit, în drum spre piaţa neagră din Germania şi Anglia, ţigări de calitate superioară. Prin portul Constanţa sunt aduse, din China, Jin Ling, Ronson, Marlboro sau Monte Carlo.
Portul Constanţa.
Traficanţii care preferă “să lucreze” prin porturile Constanţa, Agigea sau Constanţa- Sud folosesc metoda “capac” (la suprafaţă marfa trecută în acte, iar în interior, cea de contrabandă), atunci când aduc, pe Marea Neagră, produsele ascunse în containere. Uriaşele pachete sunt lăsate în dane, la
Bulgaria.
Acesta este locul preferat al traficanţilor care duc ţigări de contrabandă spre Occident. Marfa intră prin punctul de frontieră Giurgiu ascunsă în autovehicule de mare tonaj, printre mărfuri trecute în acte, sau în autoturisme, la plasă în rezervoare, în pneuri, în dublajul portierelor sau în bord.
«Toţi iau mită»
Un bărbat care locuieşte în judeţul Vaslui şi care obişnuia să treacă des graniţa prin punctul de frontieră Albiţa, s-a văitat că poliţiştii de frontieră luau şpagă de la oricine, chiar şi pentru atribuţii care le intrau în sarcinile lor de serviciu. “Toţi iau mită şi au vile pe la Costineşti, Slănic Moldova. Cum trecea cineva, trebuia să aibă ceva în paşaport. Şi, în momentul în care ai pus bani acolo, nu te mai verifică. Şi dacă nu ai nimic, tot trebuie să pui ceva”, s-a văitat bărbatul.
Culmea politeţii! Poliţiştii de la Albiţa dădeau rest la şpagă
Cei 40 de poliţişti de frontieră de la PTF Albiţa, reţinuţi de DNA luni, erau dispuşi să dea şi rest la mită. Aceştia ascundeau banii în mâneca uniformei, în maşini, în sertare sau chiar în coşul de gunoi, iar şpaga strânsă era numită “fondul libertatea”.
Conform referatului procurorilor anticorupţie, poliţiştii de frontieră au fost turnaţi de şeful lor cel mare. Pe 25 noiembrie anul trecut, şeful Poliţiei de Frontieră Vaslui, Valeriu Bodoga, a făcut un autodenunţ la DNA şi a povestit că “practica” la Albiţa era ca mita să se bage în paşaport şi că subalternii săi cereau şpagă pentru orice activitate prestată.
Tariful creştea de Sărbători
Mai mult, dacă era sărbătoare sau noapte, “deranjul”creştea de la 10 lei până la 100 de euro. Poliţiştii de frontieră cereau, pe lângă bani, şi cafea, cozonac, ţigări, alcool şi gem. Banii îi ascundeau până la finalul turei, în mâneca uniformei, în maşinile personale, în sertare sau chiar în coşul de gunoi, iar şpaga strânsă era numită “fondul libertatea” şi se împărţea “frăţeşte”. Mai mult chiar, la Albiţa s-a atins o culme a corupţiei: aceştia au dat chiar şi rest la mită, de exemplu au restituit 20 din cei 50 de euro primiţi. Ieri, magistraţii au decis arestarea a 15 poliţişti de frontieră, alţi 13 fiind cercetaţi în libertate. În acest timp, prezent la bilanţul MAI, preşedintele Traian Băsescu a criticat dur corupţia din vămi. (Lidia Bobeş)
Uite ce vorbeau între ei!
Dintr-o interceptare reiese că poliţiştii de frontieră dădeau şi rest celor care le ofereau mită:
“George Ionescu: Nu te sfii!
Interlocutor: N-am mărunţi.
Tănase Maricel: Dă-i rest, n-ai?… Da tu nu vii cu bani de-acasă?”.
Relevantă este şi afirmaţia făcută de unul dintre agenţi, în timpul unei discuţii cu un coleg:
“Bălţatiu Iordan: Ei, deci acu cu Lădaru, cum a fost traficul de azi, trebuie să ai pe puţin 200 de euro!
Ionescu George: Bă, eşti nebun?
BI: Ţi-am zis ce-am făcut atunci, într-o seară cu el. Băi, m-am plictisit de bani, băi! Serios, ce face gagiu!”
Unul dintre agenţi îi spune unei persoane să aibă grijă la camerele de luat vederi:
“Astea-s propuneri? Băi, nu te căuta prin buzunare pe aici că sunt camere de luat vederi …. dacă vrei să propui ceva, iei paşaportul şi te duci în maşină, pe urmă văd eu ce propui tu acolo!”.
Poliţiştii de frontieră nu se rezumau la a lua bani, ci pretindeau şi croasanţi, pannetone, băuturi alcoolice, gem sau ţigări.
Bălăţanu Iordan: “Ai şi tu vreo sticlă de ceva acolo să cinstim şi noi, băieţii? Hai, adu una încoace! Repede şi degrabă! Ai vreun borcan cu gem prin maşină? Mâncăm şi noi cu ceai de dimineaţă!”.
* Sursa: interceptările procurorilor
Un ofiţer sub acoperire s-a dat de gol în faţa unei femei
Un ofiţer de frontieră de la Vama Albiţa a povestit, sub protecţia anonimatului, că numărul arestaţilor ar fi fost mai mare dacă agentul infiltrat în punctul de trecere nu s-ar fi dat de gol.
Agentul a fost infiltrat la Albiţa în august anul trecut. “Noi ştiam că e un fel de rudenie de-a cuiva mare de la minister. Era un băiat tânăr, care a făcut greşeala să se dea de gol în timp ce era într- o discotecă. După ce s-a îmbătat bine, acesta i-a arătat unei fete, o cunoştinţă de-a mea, legitimaţia de agent DGA şi i-a spus că adevăratul nume al său este Ovidiu. De atunci am înţeles despre ce e vorba şi l-am ocolit pe cât am putut. Alţi colegi, în schimb, nu mai ştiau cum să-i facă pe plac, când au auzit că are pile mari la minister. Şi acum… au ajuns toţi să fie arestaţi la Bucureşti”, ne-a declarat poliţistul de frontieră. Bărbatul a adăugat că, imediat după descinderile de la Siret, de la începutul lunii februarie, ofiţerul sub acoperire nu a mai venit la serviciu. (Ion Ciobanu)
Marica, din nou reclamat
După ce, săptămâna trecută, fostul şef al Vămii Giurgiu a declarat că i-a dat şpagă timp de cinci ani sindicalistului Vasile Marica (foto), luni a urmat un al doilea autodenunţ. Un fost vameş de la Otopeni a povestit la Realitatea TV că i-a dat mită sindicalistului Vasile Marica. Gigi Gheorghe a depus un denunţ la DNA.
Agent prins beat la volan
Un poliţist de frontieră din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Vaslui a fost prins, luni seară, băut la volan şi conducând cu 103 km/h în localitate. Sorin Lucian Croitoru (foto), în vârstă de 42 de ani, se întorcea de la serviciu, era îmbrăcat în uniformă şi a fost oprit de un echipaj de la Poliţia Rutieră.