ComenteazăDâmboviţa s-a căsătorit cu Bucur şi au pus bazele Bucureştiului
Legenda spune că a fost o dată ca niciodată un pădurar sărac care trăia împreună cu fiica sa, pe care o chema Dâmboviţa, într-o pădure mare. Fata ştia toate secretele acelui codru, toate cărarile.
Într-o zi, un prinţ dintr-o împărăţie îndepărtată s-a rătăcit prin pădure. Întâlnind-o pe Dâmboviţa, i-a cerut să-l ajute să-şi regăsească drumul. Ea a fost bună şi l-a ajutat.
Prinţul, văzând frumuseţea şi gingăşia ei, a cerut-o de nevastă. Dâmboviţa i-a spus însă că-i făgăduise deja mâna lui Bucur, cioban din vecinătatea pădurii. În semn de mulţumire, prinţul – care nu era nimeni altul decât Prinţul Munţilor – i-a oferit atunci fetei un cuţitaş şi o sfârlează de lemn. Dacă învârtea sfârleaza, i se îndeplinea orice dorinţă.
După întâlnirea cu prinţul, fata s-a dus cu cuţitaşul şi cu sfârleaza şi i le-a arătat logodnicului ei, Bucur. Dorind să-i dovedească ce mult îl iubeşte şi că i-a fost fidelă, ea a infipt cuţitul într-o stâncă. Din locul unde a lovit, a ţâşnit un izvor de apă bună, curată şi clară ca lacrima. Dâmboviţa a botezat acest izvor cu numele ei şi, împreună cu iubitul său, au format un sătuc la marginea pădurii pe malul izvorului. Bucur a dat aşezării numele lui. Şi aşa, sătucul, devenit astazi metropolă, se numeşte Bucureşti, iar apa care-l străbate: Dâmboviţa.