Dacă Dacia Sandero e unul dintre cele mai frumoase modele ale producătorului autohton, Logan a stârnit mereu controverse şi discuţii legate de design, contrazise mereu cu argumente ce ţin de preţul scăzut. Un lucru e cert, momentul lansării unei noi linii de autoturisme produse de Renault sub sigla Dacia e aproape şi toată lumea se întreabă cum vor arăta maşinile.
După mai multe poze-spion care au inspirat diverse interpretări asupra designului, portalul brazilian noticiasautomotivas.com prezintă un set de poze cu ceea ce ar putea fi noile Logan şi Sandero. Nu ştim dacă fotografiile sunt reale sau interpretări, dar un lucru e sigur: ar fi bine dacă Dacia ar da designul pătrăţos pe unul fluid, mult mai aerodinamic. Conform site-ului, Dacia va menţine totuşi preţuri scăzute pentru clienţii afectaţi de criză.
foto: noticiasautomotivas.com