Forțele rusești și ucrainene par să fi ajuns într-un blocaj în estul Ucrainei, un oficial militar american de rang înalt avertizând că în circumstanțele actuale, niciuna dintre părți nu poate câștiga lupta.

În ciuda afirmațiilor președintelui Volodimir Zelenski, care a spus că ofensiva ucraineană din zona Harkovului și din alte regiuni a împins înapoi forțele invadatoare, succesele ucrainene par să se limiteze deocamdată la flancurile de nord-est și sud-vest ale liniei de front de 500 de kilometri, scrie The Guardian.

„Rușii nu câștigă, ucrainenii nu câștigă, așa că ne aflăm într-un oarecare blocaj”, a declarat generalul-locotenent Scott Berrier, directorul Agenției de Informații a Apărării din cadrul Pentagonului, care a depus marți mărturie în Senatul SUA, alături de Avril Haines, directoarea comunității naționale de informații.

Avertismentul a fost transmis într-un moment în care armata rusă a afirmat că forțele sale au avansat până la granița dintre regiunile Donețk și Luhansk, fiind pe cale să asigure controlul întregii regiuni Donbas.

În acest timp, Tetiana Apatcenko, o purtătoare de cuvânt a Brigăzii 92 Mecanizate Separate, principala forță ucraineană din zonă, a anunțat și ea că trupele ucrainene au recucerit în ultimele zile așezările Cerkaski Tișki, Ruski Tișki, Borșciova și Slobozhanske, aflate la nord de Harkov.

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

„Ocupanții sunt îndepărtați treptat”, a spus ulterior Zelenski. „Le sunt recunoscător tuturor apărătorilor noștri care mențin linia și dau dovadă de o forță cu adevărat supraomenească pentru a alunga armata de invadatori”, a adăugat președintele.

Importanța Insulei Șerpilor

Natura firavă a avansurilor Ucrainei a fost subliniată chiar de șeful administrației regionale de stat din Harkov, Oleg Sinegubov, care a recunoscut că, deși cele patru sate au fost recucerite, în zonă încă se duc lupte crâncene.

Ideea este, scrie The Guardian, că Rusia și Ucraina au făcut afirmații exagerate cu privire la succesele lor, în timp ce evaluările obiective ale oficialilor occidentali din domeniul apărării și al serviciilor de informații au descris adesea o imagine mai moderată.

Situația actuală pe frontul din Ucraina

Asaltul Rusiei în estul Ucrainei a ajuns într-un impas. Nici Moscova, nici Kievul nu înregistrează câștiguri semnificative, spun oficialii SUA
Roz deschis: teritorii sub control rusesc. Roz închis: avansul recent reușit de Rusia. Galben: teritorii recucerite recent de Ucraina | Sursa: Institutul pentru Studiul Războiului/The Guardian, pe baza informațiilor din 10 mai

Miercuri, cel mai recent buletin de informații al Ministerului britanic al Apărării a precizat că lupta continuă pentru Insula Șerpilor este din ce în ce mai importantă pentru eforturile Rusiei de a domina Marea Neagră.

Despre mitul „conflictului milenar” dintre români și maghiari, cu istoricul Sorin Mitu: „Comparați ce au făcut unii cu ceilalți englezii și irlandezii sau evreii și arabii”
Recomandări
Despre mitul „conflictului milenar” dintre români și maghiari, cu istoricul Sorin Mitu: „Comparați ce au făcut unii cu ceilalți englezii și irlandezii sau evreii și arabii”

„Luptele continuă pe insula Zmiinii, cunoscută și sub numele de Insula Șerpilor, Rusia încercând în mod repetat să își întărească garnizoana situată acolo”, a spus Ministerul Apărării de la Londra.

„Ucraina a lovit cu succes apărarea antiaeriană rusă și navele de reaprovizionare cu drone Bayraktar. Navele de reaprovizionare ale Rusiei au o protecție minimă în vestul Mării Negre, în urma retragerii marinei rusești în Crimeea, după pierderea navei Moskva”, au mai precizat oficialii britanici.

„Eforturile actuale ale Rusiei de a-și spori forțele de pe insula Zmiinii oferă Ucrainei mai multe oportunități de a le ataca. Dacă Rusia își consolidează poziția pe insula Zmiinii cu apărare antiaeriană strategică și rachete de croazieră de apărare de coastă, atunci ar putea domina nord-vestul Mării Negre”, a subliniat Ministerul Apărării de la Londra.

Imaginile aeriene recente de pe insulă, surprinse după atacurile ucrainene cu drone, au arătat coloanele de fum care ieșeau din zona pozițiilor rusești. O navă de debarcare rusească, lovită în apropierea insulei în weekend, pare să fi fost implicată anterior în eforturile de consolidare a trupelor rusești de acolo.

Ceva mai la nord, subliniind în mod explicit și grafic natura sumbră a luptelor, serviciul de presă al brigăzii Azov, o unitate ucraineană care are afilieri istorice de extremă dreapta și care este încercuită de forțele rusești în interiorul oțelăriei Azovstal din Mauripol, a publicat imagini cu soldați răniți, mulți dintre ei fără membre și îngrijiți în condiții insalubre.

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, adus în România. Autoritățile din Grecia au admis predarea sa
Recomandări
Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, adus în România. Autoritățile din Grecia au admis predarea sa

Moscova și Kiev au obiective maximale

Avertismentele privind un „război prelungit”, venite inclusiv din partea lui Haines, au la bază concluzia oficialilor occidentali care au înțeles că atât Moscova, cât și Kievul sunt din ce în ce mai mult legate de obiective de război maximale.

Acest lucru, scrie The Guardian, face ca un sfârșit negociat al luptelor să fie complicat.

Astfel, în timp ce mulți analiști consideră că orice pas înapoi al președintelui rus Vladimir Putin ar reprezenta o sinucidere politică – deci este exclus -, Kievul pare și el să insiste că obiectivele sale de război includ acum recâștigarea teritoriilor pierdute în 2014.

Într-un interviu acordat Financial Times, ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a confirmat acest lucru, declarând că Ucraina a crezut inițial că victoria va consta în retragerea trupelor rusești pe pozițiile pe care le ocupau înainte de invazie, dar că lucrurile s-au schimbat.

„Acum, dacă suntem suficient de puternici pe front și câștigăm bătălia pentru Donbas, care va fi crucială pentru următoarea dinamică a războiului, bineînțeles că victoria pentru noi în acest război va fi eliberarea restului teritoriilor noastre”, a spus șeful diplomației.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
FANATIK.RO
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Observatornews.ro
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI