Comentează„Dumneavoastră sunteți Trump al Franței”, i-a spus cândva lui Eric Zemmour o susținătoare din Paris a fostului președinte al Statelor Unite. Este neclar dacă Zemmour crede acest lucru, dar cert este că l-a considerat suficient de relvant pentru a-l include în ultima sa carte.
Există multe diferențe, de profesie, de stil, dar în orice caz, asemenea lui Trump, Zemmour a venit rapid dinspre dreapta, din afara clasei politice, pentru a urca spectaculos în sondajele de opinie dinaintea alegerilor prezidențiale din aprilie 2022 din Franța.
El nu a anunțat încă dacă va participa la alegeri, dar unele sondaje l-au inclus pe lista potențialelor candidați. Iar pe 6 octombrie, un sondaj Harris Interactive, citat de revista The Economist, a arătat că polemistul francez s-ar afla pe locul doi în preferințele electoratului, mult sub actualul președinte Emmanuel Macron, dar deasupra lui Marine Le Pen, până acum titulara spațiului dreptei radicale din Franța.
Alte cercetări îl arată încă sub Marine Le Pen, iar lucrurile se pot schimba în multe feluri până în aprilie. Sondajele spun, de asemenea, că Macron va câștiga totuși runda a doua a alegerilor, dar tot ele sugerează că Zemmour ar putea da peste cap întreaga cursă și ambițiile politice ale dreptei și stângii în acest crucial meci electoral.
Despre „declin”
Noua vedetă a sondajelor nu este, de fapt, deloc nouă pe scena dezbaterii din Franța, unde contribuie de aproape un sfert de secol cu opiniile sale despre faza proastă pe care o traversează țara.
Eric Zemmour stăpânește perfect arta de a picta o imagine sumbră și defetistă în care Franța trăiește un declin, nu de curând, ci de zeci de ani. De ce? Din cauza imigranților musulmani, a feminismului, a homosexualilor, a Bruxelles-ului, a finanței internaționale, a elitei corupte și trădătoare de țară.
Nu sunt teorii noi, ele stau pe buzele multor oameni diverși – politicieni extremiști de dreapta din vestul sau estul Europei, ideologi radicali care alimentează discursul urii împotriva minorităților sau a celor diferiți într-un fel sau altul, dar și oameni simpli, care se confruntă cu probleme materiale, francezi speriați de problema radicalismului islamist sau naționaliști creștini atașați de trecutul mai lipsit de nuanțe.
„În istoria sa, Franța a avut întotdeauna o identitate culturală puternică, dar acum există o anxietate adâncă în legătură cu această identitate. Oamenii simt că cultura lor, stilul lor de viață și sistemul politic se schimbă”, explică pentru New York Times Pascal Perrinau, politolog la Universitatea Sciences Po, specializat în alegeri.
„Zemmour se exprimă foarte bine pe această temă, pe această nostalgie pentru trecut, această teamă că Franța nu va mai fi o mare putere, că se dizolvă într-un conglomerat pe care nu îl înțelegem, fie că e vorba despre Europa, fie despre globalizare sau americanizarea culturii”, spune el.
Zemmour, cu rasismul său elegant, așa cum observă Politico, se pricepe totodată să transmită mesajul unui public larg.
El amestecă erudiția cu populismul crud pentru a ajunge și la burghezia ultracatolică, și la electoratul clasei muncitoare.
Prin contrast, Marine Le Pen se adresează mai degrabă celor confruntați cu probleme materiale, de la dreapta populistă la foștii comuniști. De altfel, după ce în 2017 a reușit să adune doar 34% în fața lui Macron în al doilea tur de scrutin, Le Pen nu pare să mai aibă șanse serioase la o victorie.
Chiar și tatăl lui Marine, Jean-Marie Le Pen, fondatorul Frontului Național, acum Adunarea Națională, a spus că îl va susține pe Zemmour, dacă acesta se va afla într-o poziție mai bună pentru a-l învinge pe Macron.
Convingerile lui Eric Zemmour
Zemmour, acum în vârstă de 63 de ani, s-a născut într-o suburbie din Paris într-o familie de berberi evrei care ajunsese în Franța în timpul războiului franco-algerian, scrie site-ul francez al RFI.
După ce a eșuat în încercarea de a intra la ENA, școala de elită a administrației, a ales jurnalismul, așa că până recent a fost editorialist al cotidianului conservator Le Figaro.
S-a dovedit a fi un scriitor de succes. Cartea sa din 2014, „Le suicide français” („Sinuciderea franceză”) a susținut că neoliberalismul a adus declinul țării. A devenit un bestseller.
Ultimul volum, „La France na pas dit son dernier mot” („Franța nu și-a spus ultimul cuvânt”), care aduce foarte bine cu un slogan electoral, s-a vândut în 78.000 de exemplare în doar prima săptămână.
Reputația lui Zemmour ca ideolog al dreptei radicale se datorează în mare parte aparițiilor sale regulate la CNews, un post de televiziune pe care unii îl aseamănă cu Fox News din SUA.
Show-ul „Face à linfo” i-a permis lui Zemmour să atingă temele sale favorite – imigrația, islamul, identitatea franceză.
El susține renunțarea la acordarea dreptului la cetățenie pentru cei născuți pe teritoriul francez și restricționarea unor drepturi pentru cetățeni, dar și interzicerea numelor musulmane, precum Mohhamed sau Farida. Musulmanii nu au decât să aleagă nume franceze, precum Jacques sau Emilie.
Deloc surprinzător, este un promotor al teoriei marii înlocuiri, o teză conspirativă popularizată în 2011 de scriitorul naționalist Renaud Camus, care susține că populația albă franceză (și populația albă europeană în general) este treptat înlocuită de populația noneuropeană.
Teoria a fost argumentul folosit de numeroși autori ai unor masacre pe criterii rasiste și xenofobe, din Noua Zeelandă până în SUA sau Europa.
Zemmour a fost de două ori condamnat pentru incitare la ură rasială și religioasă.
În 2010 a spus că cei mai mulți dealeri de droguri sunt negri și arabi, iar în 2019, i-a comparat pe musulmanii din Franța cu „colonizatorii”.
A cerut de asemenea expulzarea a două milioane de străini din Franța, inclusiv a studenților veniți din Africa.
Dar este acest lucru posibil?
În 2014, un jurnalist italian l-a întrebat dacă consideră realistă expulzarea unui număr așa de mare de musulmani din Franța. „Știu că este nerealistă, dar istoria este uneori surprinzătoare”, a răspuns el.
În Europa, Zemmour se vede apropiat de lideri ai dreptei radicale, eurosceptici și autoproclamați iliberali, precum Viktor Orban.
La sfârșitul lui septembrie, el s-a întâlnit de altfel cu Orban, atunci când a asistat la un summit cu agendă pro-familie și antiimigrație.
Zemmour este un apologist al guvernului autoritarist, xenofob și antisemit de la Vichy, aliat al Germaniei naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, despre care spune că i-a protejat pe evreii francezi.
Pe 13 septembrie, Zemmour a părăsit emisiunea Face à linfo, un posibil semnal privind o eventuală candidatură la prezidențiale.
Dar decizia a fost totuși luată după o hotărâre a consiliului local al audio-vizualului (CSA), care a considerat că Zemmour este mai mult politician decât jurnalist, și că aparițiile sale media trebuie moderate și limitate, așa cum sunt aparițiile altor politicieni, în timpul perioadelor electorale.
Totul, spre dreapta
Guvernul francez a fost critic la adresa opiniilor lui Zemmour.
Dar, în același timp a răspuns amenințării mutându-și politica spre dreapta spectrului politic. Sigue, mișcarea era deja observată de altfel de ani buni în Franța.
Acum câteva săptămâni, Parisul a anunțat o reducere drastică a numărului de vize acordate oamenii din Tunisia, Algeria și Maroc, după ce aceste țări au refuzat să își ia înapoi cetățenii ale căror vize fuseseră respinse de autoritățile franceze.
În plus, ministrul de interne Gerald Darmanin a anunțat că guvernul a închis o serie de moschei și asociații despre care a spus că erau controlate de islamiștii radicali.
Dar măsurile autorităților nu răspund doar ascensiunii lui Zemmour, ci și îngrijorării multor francezi. Decapitarea de către un imigrant de origine cecenă, acum un an, a unui profesor francez care le arătase elevilor săi celebrele caricaturi cu profetul Mahomed, într-o lecție privind libertatea de exprimare, a zguduit țara.
Și alți candidați au răspuns în consecință. Fostul negociator al UE pentru Brexit, Michel Barnier, care vrea să fie candidatul republicanilor (Les Républicains – LR) la președinție, a propus un moratoriu de 3-5 ani pe imigrație.
Sondajele au sugerat într-adevăr că Zemmour ar lua voturi de la LR, partidul de centru-dreapta, dar cea mai mare parte a voturilor le-ar fura totuși de la Marine Le Pen.
În ultimii ani, Le Pen a aplicat o politică foarte atentă de deradicalizare a partidului, în încercarea de a-și extinde baza electorală spre centru, așa că acum se vede pusă în imposibila situație în care este atacată de la dreapta, dintr-o zonă pe care credea că o stăpânește.
Ea a cerut, la rândul ei, un referendum pe tema cetățeniei, a identității și controlul migrației. Puțini cred că Le Pen are șanse de succes, cu sau fără Zemmour în cursă.
Zemmour se află printre cei care sunt convinși de eșecul ei. „Marine Le Pen nu ar câștiga niciodată și toți din Adunarea Națională știu asta”, a spus el pentru France 2.
Firește, Zemmour nu are o părere bună nici despre Macron. În ultima sa carte, a scris că actualul președinte este doar o variantă mai puțin vulgară a lui Nicolas Sarkozy. „Bănuiesc că e un Francois Hollande, doar că mai bine îmbrăcat”, a adăugat el.
„Greșeala serioasă” a dreptei
Unii comentatori cred că dreapta clasică conservatoare se găsește acum într-o situație dificilă, dar că suferă inclusiv din cauza propriilor greșeli.
În încercarea de a atrage alegători de extremă-dreapta, conservatorii au flirtat cu Zemmour în ultimii ani, trecând peste faptul că acesta fusese totuși condamnat pentru incitare la ură rasială.
„Dreapta tradițională a făcut greșeala serioasă care acum le explodează în față”, spune pentru New York Times Jean-Yves Camus, director al Observatorului pentru Politici Radicale.
„Pentru că se află de multă vreme în competiție cu extrema dreaptă în chestiuni precum identitatea națională, imigrație și suveranitate, (dreapta) i-a tot făcut cu ochiul lui Zemmour”, explică el.
Acum, dreapta se vede pusă în situația în care trebuie să se distanțeze de comentator, dar fără să își alieneze susținătorii.
Reprezentanții dreptei spun, în același timp, că ascensiunea lui Zemmour se datorează și faptului că Les Républicains încă nu și-au ales candidatul la președinție.
Lucrurile s-ar putea schimba după apariția unui astfel de candidat ferm al dreptei.
Popular, dar și urât de francezi
Evident este totuși faptul că mulți francezi sunt nemulțumiți de clasa politică actuală. „Francezii vor să dea peste cap ordinea politică, care nu i-a cucerit, iar Zemmour pare să fie bila care va dărâma toate popicele”, explică pentru New York Times Pascal Perrinau.
Dar Perrinau avertizează că alegătorii nu sunt foarte concentrați pe alegeri, așa că sondajele pot fi volatile.
Într-adevăr, șansele lui Zemmour la președinție nu pot fi judecate foarte clar după actualele sondaje. Polemistul nu a deținut niciodată o funcție publică și nu are un partid care să îl susțină.
În plus, este o figură divizivă.
Un studiu publicat de Odoxa-LCP-Public Sénat recent a arătat că este unul dintre personajele politice cele mai respinse de public, cu 59%, în fața altor oameni precum Florian Philippot (fost membru al partidului lui Le Pen, cu 55%), stângistul Jean-Luc Melenchon (54%) și Marile Le Pen (52%).
Dacă Zemmour va candida sau dacă are șanse să ajungă în turul II nu este clar în acest moment. Dar cert este însă deocamdată că temele lui au o mare atractivitate printre francezi.