„A fost ciudat, pentru că la început tatăl ei nu avea nicio influență asupra ei. Era greu să-ți dai seama că era fiica lui”, a declarat, pentru Meduza, o cunoștință din studenție a Dariei Dughina. „Apoi, a devenit o activistă înflăcărată a Mișcării Eurasiatice Internaționale. În acel moment, am încetat să mai vorbim.”

Daria Dughina s-a născut pe 15 decembrie 1992 în familia filosofilor Aleksander Dughin și Natalia Melentieva. În 2014, când Rusia anexa Crimeea, Dughina a absolvit Facultatea de Filosofie a Universității de Stat din Moscova. Ulterior, a scris o teză de doctorat despre interpretările filosofiei politice a lui Platon în comentariile lui Proclus. 

Dughina era unul dintre cei mai talentați și inteligenți studenți, spun sursele site-ului rus independent Meduza. Între 2012 și 2013, tânăra a efectuat un stagiu academic la Universitatea Montagine din Bordeaux, Franța, unde a studiat tot platonismul.

Ideile promovate de Daria Dughina, fiica ideologului lui Putin: „Fascismul a subjugat Occidentul. Rusia e o insulă de libertate”
Daria Dughina era adesea invitată la emisiuni în calitate de politolog | Foto: Contul de Telegram al Dariei Dughina
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

De la 18 ani, editorialistă în publicațiile controlate de Kremlin

Încă de la sfârșitul anilor 2010, la doar 18 ani, Dughina a început să semneze comentarii în mass-media ruse de stat, care o prezentau drept politolog. Evalua atât politica externă, cât și evenimentele politice interne. Curând, a început să aibă și intervenții la radio și în emisiunile posturilor controlate de Kremlin. 

Treptat, Daria Dughina s-a implicat tot mai mult în proiectele tatălui său: scria textele pentru site-ul dugin.tv, organiza conferințe și ținea prelegeri la evenimentele mișcării eurasiatice. Era prezentată drept „politolog, filosof, mentor al Uniunii Eurasiatice de Tineret, Daria Platonova”, pseudonimul sub care semna și majoritatea articolelor de presă. 

A susținut invazia Ucrainei

Daria Dughina a fost o susținătoare activă a războiului din Ucraina, potrivit site-ului Meduza, care a analizat editorialele sale, precum și discursurile publice și postările din social media.  

Pe 24 februarie, la câteva ore după începerea invaziei rusești în Ucraina, Dughina a scris: „Aseară mă plimbam pe o stradă pustie din Moscova, iar în depărtare, pe o casă, flutura un steag rusesc. Un foșnet liniștit, vin rușii. Intuiția femeilor este puternică. Sloganul din capul meu este: «Imperiu, fii!». M-am trezit și imperiul a devenit realitate”. 

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

În primele zile ale războiului, Dughina a scris mai multe mesaje și pe canalul ei de Telegram: „Întrebări adresate lui Macron. Unde ați fost în ultimii cinci ani? Care au fost încercările de a aduce pacea în regiune, în afară de formulele publicitare? Ce ați făcut pentru civilii din Donbas care trăiesc sub bombardament? Nimic! N-ați oprit războiul atunci când acesta a fost purtat împotriva locuitorilor din Donbas, împotriva populației rusești din vestul și centrul Ucrainei.”

În vizită la uzina Azovstal, „unde se formează imperiul rus”

La mijlocul lunii iunie, Dughina a vizitat uzina Azovstal din Mariupol. La revenirea în Moscova, a declarat: 

„Filosofia se naște acolo unde coexistă moartea și viața, unde există «eu» și «celălalt», unde există distincție și depășirea acestei distincții. Pentru mine, Novorusia este un spațiu al semnificației filosofice. Novorusia este acum spațiul de formare a imperiului pentru Rusia. O Rusie care s-a revoltat împotriva liberalismului totalitar, care se implantează peste tot în lume.”

Ideile promovate de Daria Dughina, fiica ideologului lui Putin: „Fascismul a subjugat Occidentul. Rusia e o insulă de libertate”
Dughina a vizitat și o școală bombardată din Donețk, oraș din estul Ucrainei | Foto: Contul de Telegram al Dariei Dughina

„Îmi este greu să compar persoana care face un turneu monstruos de propagandă în Azovstal cu Dasha pe care o cunoșteam”, a declarat pentru Meduza Victoria Skuibedina, o veche cunoștință. „N-am mai vorbit cu ea de mult timp. Poate că, într-adevăr, a adoptat complet ideile tatălui ei sau poate că a continuat să joace rolul fiicei lui Dughin.” 

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Dasha în viața personală și Dasha pe scena publică au fost întotdeauna două persoane diferite.

Victoria Skuibedina, veche cunoștință a Dariei Dughina:

„Oamenii din Vest trăiesc într-un vis. E o societate zombie

Cu doar două zile înainte să moară, Daria Dughina a apărut la televiziunea rusă de stat și a făcut o serie de declarații anti-Occident: 

„Oamenii din Vest trăiesc într-un vis. Într-un vis dat de hegemonia globală. Recent, Fox News a făcut un sondaj în marile orașe americane și oamenii n-au putut arăta pe hartă unde se află Ucraina și Rusia. Arătau spre Australia. Dar erau 100% siguri că trebuie purtat un conflict activ împotriva Rusiei. Poate chiar să se implice în conflict. E politica zombie, o societate zombie, un simulacru de societate și triumful acestui spectacol.”

Într-o altă declarație, ea a numit atrocitățile de la Bucha „o punere în scenă menită să convingă publicul occidental de crimele sângeroase ale rușilor”.

De la începutul războiului, Daria Dughina s-a aflat de două ori pe listele persoanelor sancționate de Marea Britanie și Australia. A fost considerată „o sursă frecventă și bine-cunoscută de dezinformare privind Ucraina și invazia rusă; o persoană care susține și promovează politici sau acțiuni ce destabilizează Ucraina, subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea sau independența acesteia”.

Susținea cu înflăcărare eurasianismul

Daria Dughina a fost și o susținătoare înflăcărată a eurasianismului promovat de tatăl său, potrivit site-ului Meduza.

Într-un rezumat, Dughina descria astfel această teorie geopolitică:

  • Spațiul eurasiatic, al cărui nucleu este Rusia, se opune „Atlantismului” reprezentat de statele anglo-saxone – Statele Unite și Marea Britanie. 
  • „Atlantiștii” invadează periodic teritoriul „Rimland” (teoria Rimland sau a țărmurilor, elaborată de profesorul american Nicholas John Spykman, subliniază importanța, în relațiile internaționale, a teritoriului aflat la exteriorul zonei centrale a Eurasiei). 
  • Sarcina eurasiaticienilor este de a crea și de a menține un imperiu care să unească întregul spațiu eurasiatic și de a rezista „Atlantismului” în lupta pentru „Rimland”.
  • Eurasianismul modern se bazează pe teoria lui Carl Schmitt despre „Marele Spațiu”, care postulează „dorința statului de a dobândi cel mai mare volum teritorial”. 
Ideile promovate de Daria Dughina, fiica ideologului lui Putin: „Fascismul a subjugat Occidentul. Rusia e o insulă de libertate”
Daria Dughina a fost considerată o studentă sclipitoare | Foto: Contul de Telgram al Dariei Dughina

Visa la o alianță Rusia-Ucraina-Belarus

În septembrie 2021, la un an de la începerea protestelor din Belarus împotriva președintelui Aleksandr Lukașenko, Dughina a semnat, pe site-ul Geopolitika.ru, un articol în care vorbea despre o alianță Rusia-Belarus-Ucraina:

„Dacă apelăm la doctrina geopolitică a lui Carl Schmitt, atunci procesul de apropiere dintre Rusia și Belarus, deși cu o viteză foarte mică, este crearea unui Mare Spațiu – o alianță voluntară a unui număr de țări care se străduiesc să-și apere colectiv suveranitatea. Unirea statelor într-un singur bloc devine «ideea-forță».

În termeni geopolitici, Rusia și Belarus se străduiesc să realizeze această alianță, restabilind logica continentală în opoziție cu expansiunea hegemoniei puterilor atlantice. 

„Marii ruși și bieloruși sunt ramuri ale unui copac cu o rădăcină slavă comună. Nu uitați că a treia ramură este cea a ucrainenilor. Ideea de a uni slavii estici într-un singur Mare Spațiu este deja destul de puternică și solidă.”

Daria Dughina: 

Dar vedem că ucrainenii, cel puțin astăzi, ies din această logică. Nici în cazul bielorușilor nu e atât de simplu. Spre deosebire de Kiev, Minskul are o atitudine pozitivă față de Moscova, dar, mai blând decât ucrainenii, bielorușii doresc în continuare să-și păstreze, să-și consolideze și să-și apere identitatea.”

În Europa este „o dictatură liberală”

Într-un interviu acordat site-ului Vespa în primăvara anului 2018, Dughina a declarat: 

„Toată lumea crede că totalitarismul este de domeniul trecutului, că fascismul și comunismul au fost distruse, dar în realitate nu este chiar așa. Nu numai că nu au plecat, dar au subjugat tot Occidentul, toată Europa. Acolo este o dictatură liberală. Cu toate consecințele care decurg de aici: arestări de personalități politice incomode pentru sistem, aparat represiv, propagandă. În consecință, popoarele europene percep Rusia ca pe o insulă de libertate, ca pe un front antitotalitar.” 

Ideile promovate de Daria Dughina, fiica ideologului lui Putin: „Fascismul a subjugat Occidentul. Rusia e o insulă de libertate”
Dughina, alături de tatăl său, Aleksander Dughin

O altă temă filosofică importantă pentru Dughina era problema identității rușilor și a diferențelor culturale fundamentale dintre aceștia și vestici. Din același interviu acordat site-ului Vespa, în 2018:

„În Rusia, totul este complet diferit față de Occident, un tip de viață special – arheomodern. Comuniștii noștri călătoresc la Athos, iar cei de dreapta pot fi ultraateiști și pot apăra valorile liberale de stânga. 

La noi nu există o astfel de divizare între stânga și dreapta. Național-bolșevismul ar putea deveni o nouă doctrină, în jurul căreia să se unească atât dreapta, cât și stânga alternativă. Național-bolșevismul este un model politic important pentru Imperiul Rus.

Daria Dughina:

Vedeți cât de sensibil este poporul rus la socialism și cum îl acceptă. Aproape ca pe o religie, ca pe o credință, iar URSS era un stat de natură religioasă, doar că, în loc de Dumnezeu, poporul sovietic era venerat. Uite cât de mult misticism în comunismul timpuriu… Și, în același timp, dragostea noastră pentru tradiție, conservatorismul nostru. 

Spiritul rusesc este mereu în căutarea unor idealuri în care să creadă, caută un principiu superior, deasupra lui însuși, dat de Dumnezeu. Interpretarea rusă atât a stângii, cât și a dreptei este complet diferită de cea occidentală și, prin urmare, dialogul nostru cu stânga și dreapta occidentale nu este ușor: este imposibil să ne imaginăm o uniune a stângii și a dreptei cu ele. Noi o facem în mod natural. Pentru noi, acest lucru nu este un paradox. Pentru noi, național-bolșevismul este firesc, dar pentru Occident este o ruptură de tipar.”

Ce spunea despre Trump

Dughina a susținut-o activ pe lidera partidului naționalist Frontul Popular, Marine Le Pen, în timpul alegerilor prezidențiale franceze din 2017 și 2022. 

Într-un interviu din 2018, Dughina a vorbit și despre fostul președinte american Donald Trump, lăudându-l că a întrerupt războiul constant al Statelor Unite cu Federația Rusă, dar și controlul asupra UE. 

„Atenția sa s-a mutat în regiunea Pacificului, iar asupra continentului european «ochiul globalist atotvăzător» a slăbit. Europa a primit o șansă de a-și câștiga suveranitatea, de a ieși de sub dictatul Statelor Unite. Cred că în câțiva ani, spațiul european va putea deveni un teritoriu neutru și independent al Rimland. Popoarele europene însele și cei care au venit la putere pe «valul populist» au început deja să transforme Europa. Cred că nu este vorba de o remisiune, ci de o nouă piatră de hotar în istoria Europei.”

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere, întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere, întrebate cu cine a votat
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI