Medicul atrage atenția că melodiile Sărbătorilor de iarnă pot deveni nocive, dacă sunt ascultate “în buclă”, mai multe ore la rând. Cei mai afectați sunt angajații magazinelor mari și cei din mall-uri, unde atmosfera de Crăciun este întreținută tocmai prin difuzarea non-stop a colindelor, însă de la începutul lunii decembrie!

“Colindele fie îți plac, și atunci «te prind» și începi și tu să le fredonezi, fie le detești, și atunci încerci din răsputeri să faci abstracție de ele, să-ți umpli mintea cu altceva, ca să nu le mai auzi. În ambele cazuri, însă, efectul asupra creierului poate fi negativ. Persoanele care petrec mai mut timp într-un mediu unde sunt difuzate colinde nu se mai pot concentra la treaba pe care o au de făcut și le este afectată atenția. Nu mai au în cap decât ce aud în colinde – brad împodobit, cozonac, vâsc, cadouri – și sunt predispuși la greșeli în tot ce fac. Eficiența angajaților tinde spre zero în această perioadă”, explică medicul.

Din fericire, mintea e afectată doar temporar de colinde și oamenii își revin când se termină sezonul lor, dar dr. Blair recomandă, totuși, dacă vrem să ne păstrăm creierul funcțional și să dăm randament la muncă sau în treburile pe care le avem de făcut acasă înainte de Crăciun, să nu ascultăm chiar întruna melodii de sărbătoare, chiar dacă sunt printre cele mai frumoase colinde din toate timpurile!

Imagini cu Mirabela Grădinaru și Ilinca Simion, din culisele dezbaterii dintre Nicușor Dan și George Simion
Recomandări
Imagini cu Mirabela Grădinaru și Ilinca Simion, din culisele dezbaterii dintre Nicușor Dan și George Simion


EXCLUSIV/Motivul pentru care Cătălin Măruță iubește sărbătorile de iarnă. ”Atunci m-am îndrăgostit de Andra!”

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Mesajul transmis de Donald Trump după ce a aflat că noul Papa este american! Are acum un plan clar în ceea ce-l privește! Cine este Papa Prevost: părinții lui nu sunt americani
Viva.ro
Mesajul transmis de Donald Trump după ce a aflat că noul Papa este american! Are acum un plan clar în ceea ce-l privește! Cine este Papa Prevost: părinții lui nu sunt americani
Ultima oră! Nicușor Dan joacă deschis și a anunțat public numele premierului pe care îl va propune: „Mi-l doresc foarte mult, nu e o surpriză”
Libertateapentrufemei.ro
Ultima oră! Nicușor Dan joacă deschis și a anunțat public numele premierului pe care îl va propune: „Mi-l doresc foarte mult, nu e o surpriză”
Apelul tulburător al unei românce din diaspora înainte de turul decisiv: „Nu alegeți cu ură, nu votați cu dorință de răzbunare”
Adevarul.ro
Apelul tulburător al unei românce din diaspora înainte de turul decisiv: „Nu alegeți cu ură, nu votați cu dorință de răzbunare”
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
"Am strigat: Sorin, Sorin!" Filmul morții copilașului de nici 6 anișori, la Măstăcani. Băiețelul s-a înecat în puțul din curtea vecinului
Observatornews.ro
"Am strigat: Sorin, Sorin!" Filmul morții copilașului de nici 6 anișori, la Măstăcani. Băiețelul s-a înecat în puțul din curtea vecinului
Horoscop 9 mai 2025. Fecioarele au șansa de a ajunge la concluzii foarte utile, de pe urma unor experiențe care le-au răscolit în ultima vreme
HOROSCOP
Horoscop 9 mai 2025. Fecioarele au șansa de a ajunge la concluzii foarte utile, de pe urma unor experiențe care le-au răscolit în ultima vreme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI