În noaptea de 28 spre 29 martie 2012, la Biroul Vamal de Frontieră Siret s-au prezentat pentru control vamal patru microbuze, aparţinând aceleiaşi firme de transport, înmatriculate în Ucraina şi conduse de cetăţeni ucraineni.
Microbuzele efectuau curse de transport de colete neînsoţite pe ruta Ucraina – Italia.La controlul amănunţit efectuat de inspectorii vamali au fost descoperite ascunse şi nedeclarate 5 600 pachete de ţigări.
Modalitatea de disimulare a ţigărilor în scopul sustragerii de la controlul vamal a fost asemănătoare, respectiv în pereţii mijloacelor de transport şi în bagajele personale ale şoferilor. Autoritatea vamală a procedat la reţinerea în vederea confiscării a întregii cantităţi de ţigări şi a sancţionat şoferii cu amenzi contravenţionale în cuantum de 29 000 lei .