Twitter-ul practic s-a încins cu informaţii despre asemănarea dintre actorul Mehdi Ouazzani şi cel de-al 44-lea preşedinte al SUA.
Filmul a depăşit ca număr de telespectatori până şi „monştri tv” cum ar fi „American Idol”, potrivit Agerpres.ro.
Interesant este faptul că asemănarea lui Obama cu un personaj malefic a fost semnalată şi de celebrul realizator radio Rush Limbaugh, care era de părere că Preşedintele SUA „a trecut de la Mesia la Dracul”. „Obama arată ca un diavol. Sunt câteva poze în care are o privire foarte rea. E foarte ciudat că s-au publicat. Un preşedinte american n-ar trebui să aibă niciodată o astfel de epresie a feţei. Nu mi-e uşor să zic asta, dar mă simt ca şi cum aş urmări The Omen 666. A trecut de la Mesia la Dracul”, spunea realizatorul radio în urmă cu trei ani.
Obama, primul preşedinte de culoare al SUA
Barack Obama este al 44-lea preşedinte al Statelor Unite şi primul afroamerican aflat la conducerea primei puteri mondiale.
Ales în 2008 pe baza unor sloganuri ca „speranţă” şi „schimbare”, Barack Obama a reuşit să convingă americanii că poate, mai bine decât adversarul sau Mitt Romney, să îi conducă pe calea relansării economice în pofida celor patru ani de criză din care ţara îşi revine cu dificultate. El a fost reales pentru al doilea mandat în data de 7 noiembrie 2012.
Dacă accederea unei persoane de culoare la cea mai importantă funcţie a primei puteri mondiale, după 150 de ani de la abolirea sclaviei şi o jumătate de secol de la adoptarea legislaţiei privind drepturile civice, a fost salutată ca un eveniment istoric, Obama, care a albit mult de la preluarea funcţiei, pare să se afle într-o căutare permanentă a normalităţii.
Apare jucând golf, bea bere şi îşi plimbă câinele, făcând o datorie de onoare, după cum spune el, din a-şi întrerupe ziua de lucru pentru a merge să ia masa cu familia.
(Sursă foto: buzzfeed.com)