- Şoseaua de Vest din municipiul Ploieşti a fost reabilitată între 2013 şi 2016 cu 13,6 milioane de euro.
- Peste 10 milioane de euro au fost fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană.
- Potrivit proiectul geotehnic, drumul ar fi trebuit să aibă peste jumătate de metru grosime, dar în realitate sunt porţiuni unde are cel mult 20 de centimetri.
- O imagine din martie 2017 arată că lucrările de reabilitare au însemnat doar frezarea vechiului asfalt, fără să se lucreze la fundaţia bulevardului.
- Lucrarea a fost recepţionată de Primăria Ploieştiului în 2016.
- După trei ani, Libertatea a descoperit la faţa locului fisuri, crăpături şi tasări pe multe porţiuni ale bulevardului.
- În alte câteva locuri, drumul a fost „reparat” cu plombe de asfalt turnate direct peste nămol.
de Cătălin Doscaș
Un clopoţel de tramvai, ca de pe vremuri, îţi ridică privirea din păienjenişul de sub picioare.
Duduiala de la şinele din intersecţie vine la pachet cu privirile curioase ale celor aflaţi în mijlocul de transport în comun.
Constant, câte o maşină claxonează iar de pe volan se ridică o mâna care arată semnul „OK”.
Oamenii se bucură că filmăm şi fotografiem gropile.
Pentru cei care tranzitează Şoseaua Vestului din Ploieşti, problemele de sub roţi par a fi mai bătrâne decât iarna care tocmai a trecut.
„Când vii de acolo să te duci spre Şoseaua Nordului, eu unul merg pe linia de tramvai. Le încalec pentru că pe partea dreaptă, pe prima bandă cum ar veni, sunt numai gropi. Au muncit, dar calitatea materialului… proastă”, aflăm de la un domn care practică taximetria în Ploieşti de aproape 12 ani.
Şoseaua Vestului, care dă în Şoseaua Nordului, este una dintre cele mai circulate artere ale Ploieştiului.
În 2013 a intrat în reparaţii capitale, iar în 2016 Primăria a recepţionat lucrările.
Bulevardul, lung de trei kilometri, a înghiţit aproape 13 milioane de euro din care 10 de la Uniunea Europeană.
În acte, banii au intrat în modernizarea liniilor de tramvai dar şi a şoselei propriu-zise care flanchează drumul de fier.
„Aici sunt banii dumneavoastră”
La trei ani de la recepţia lucrărilor, în lungul Şoselei Vestului doar tramvaiele circulă lin.
Maşinile, în schimb, scot zgomote de cauciuc chinuit de piatră cubică, capacele de canalizare cloncăne la fiecare gabarit iar, ici-colo, spaţiul verde aferent este presărat cu bucăţi de plombe sărite din carosabil.
O alegorie parcă a celebrei melodii de la începutul anilor 2000 a trupei TAXI – „Aici sunt banii dumneavoastră”.
Modernizarea uneia dintre cele mai importante artere din Municipiul Ploieşti a presupus două etape şi, potrivit studiului geotehnic, drumul cu tot cu asfalt şi fundaţie ar fi trebuit să aibă 64 de centimetri adâncime.
O fotografie din martie 2017 arată însă o realitate putredă.
Porţiunea de drum din intersecţia cu strada Malu Roşu, reparată la un an de la recepţia lucrărilor, nu depăşeşte grosimea de 20 de centimetri.
Firma care a executat lucrările este Tancrad S.R.L. din Galaţi.
Acum societatea este urmărită penal pentru două infracţiuni de instigare la abuz în serviciu şi uz de fals, în urma unor contracte câştigate în Brăila.
În acelaşi doar a fost reţinut, în 2014, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu.
Potrivit procurorilor D.N.A., „aceasta, în scopul vădit de a atribui lucrările respective firmelor agreate şi anume SC TANCRAD SRL Galaţi […] şi SC TANCRAD CONSTRUCT SRL Brăila, determinând, prin încălcarea atribuţiilor ce-i reveneau […] producerea unui prejudiciu în valoare totală de 2.924.817,60 lei la bugetul Consiliului Judeţean Brăila şi vătămarea intereselor legitime ale participanţilor descalificaţi în mod discriminatoriu din procedurile de achiziţii publice la care au participat”.
Dosarul se judecă şi astăzi la Tribunalul Vrancea.
Libertatea a dezvăluit în 2017 că aceeaşi societate a fost singura care a participat la licitaţia – pe care a şi câştigat-o ulterior – pentru deszăpezirea judeţului Brăila pentru trei ierni consecutive.
Smoală, nămol şi peticeală
Aşadar, acum trei ani, când a fost surprinsă reparaţia de pe Şoseaua Vestului din Ploiești, se putea observa cu uşurinţă că drumul nu are fundaţie.
Tehnic, o fundaţie pentru proiecte de infrastructură înseamnă mai multe straturi din materiale diferite, care trebuie să asigure elasticitate şi rezistenţă, astfel încât drumul să facă faţă în timp unui trafic intens, inclusiv unui trafic de oraş.
Spoiala de atunci se traduce astăzi în reparaţii făcute pe genunchi.
În 2019, gropile au ajuns să fie astupate cu plombe turnate direct peste nămolul care izvorăşte de sub bucăţile de asfalt.
Am solicitat Primăriei Ploieşti lămuriri cu privire la cele descoperite la faţa locului: ce probleme au fost constatate până acum, ce măsuri a dispus municipalitatea în acest sens şi dacă lucrarea mai este în garanţie.
Până la această oră, ziarul nu a primit niciun răspuns.
Citește și: