Potrivit PiteŞtiri, locuitorii străzii Dumitru Brătianu aşteptau de 10 ani să scape de noroaie, deşi locuiesc într-o zonă rezidenţială – artera se află la aproximativ 2 kilometri de centrul orașului.
Conducerea Primăriei Piteşti, în frunte cu primarul Cristian Gentea, a participat miercuri, 4 august, la recepţia lucrării, arată un comunicat al Primăriei Piteşti.
De bucurie că li s-a asfaltat strada, locuitorii din zonă au desfăcut mai multe sticle de şampanie şi au ciocnit atât între ei, cât şi cu reprezentanţii autorităţii locale.
„Ştiu că cetăţenii din zonă au zis că fac demersuri de patru ani”
Contactat de Libertatea, primarul Cristian Gentea a precizat că s-a implicat pentru asfaltarea străzii şi când era consilier local, în mandatul precedent. „Practic, aprobarea s-a luat spre finalul mandatului. Eu m-am ocupat să o pun în practică”, susține edilul.
Nu ştiu să vă spun dacă sunt 10 ani, dar a durat destul de mult şi pentru că este o zonă nouă şi s-a populat în timp. Mai sunt străzi în genul acesta şi eu asta vreau să fac, să termin cu străzile de pământ din Piteşti. Nu-i normal ca la 2 kilometri de centrul oraşului să ai o stradă de felul acesta. Eu ştiu că cetăţenii de acolo au zis că fac demersuri de patru ani.
Cristian Gentea, primarul din Piteşti:
Cristian Gentea recunoaște că a fost întâmpinat cu un pahar de şampanie de unul din locuitorii din zonă.
„Am luat un pahar în mână şi am dat noroc cu ei. Le-am spus să le fie de bine”, a spus primarul Piteştiului.
Lungimea străzii modernizate este de 561,53 m, iar perioada de execuție a fost de 5 luni. Valoarea contractului a fost de 1.787.813,64 lei cu TVA inclus, se arată în comunicatul primăriei.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4Sursă foto: PiteŞtiri
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro