A devenit tradiție ca în fiecare vară, Școala de Aplicație pentru aviație de la Boboc să arate îndemânarea elevilor instruiţi în unitatea militară. Parada aviatica a debutat cu o machetă a avionului Aurel Vlaicu 2, proiectat în urma cu peste un secol, iar parașutiștii au adus din cer un drapel tricolor imens, în acordurile Imnului Național.

Ce a urmat a fost parcă întrecere în precizie între piloții militari și cei civili, iar fiecare a arătat cât de priceput este. Loopinguri, coborâri vertiginoase în picaj, urcări spectaculoase pe verticală, desene pe cerul albastru – toate acestea au făcut deliciul unui public ce nu și-a putut lua ochii de la aparatele de zbor.

boboc  (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

De pe pista de zbor s-au ridicat pe rând aparatele reprezentative ale armatei române: MIG 21 Lancer, IAR 99 Șoim, IAK 52, avioanele de transport Spartan și Hercules, dar și elicoptere IAR 316 B.

După ce militarii au demonstrat că pot mânui cu precizie aparatele de zeci de tone, în scenă au intrat aparatele ușoare și ultraușoare ale Aeroclubului României, acestea desenând pe cer și survolând la joasă înălțime.

Gafa făcută de Donald Trump într-o conferință de presă: „Este jenant să mă aflu aici” I VIDEO
Recomandări
Gafa făcută de Donald Trump într-o conferință de presă: „Este jenant să mă aflu aici” I VIDEO

Pentru ca spectacolul să fie total piloții au simulat o misiune dintr-un teatru de operațiuni. Militarii au deschis focul și au simulat extragerea unui pilot catapultat într-o zonă ostilă. Inamicii au fost înconjurați din aer și de pe pământ, iar pilotul salvat.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.