Marinela Della-Pupa-Din (48 de ani), din Bragadiru, judeţul Ilfov, este o persoană care suferă din copilărie de schizencefalie cu hidrocefalie şi tulburări de personalitate, boală care s-a tot agravat în timp. Are un venit de 272 de lei, iar comisia de handicap nu vrea să o treacă la gradul I, deşi se deplasează în căruţ, foarte greu, practic se trage de pereţi. Mai mult, i se cere să se prezinte anual la comisie. ”Asta ca să fac dovada că sunt încă vie”, spune Marinela Din.
Se deplasează prin casă într-un căruţ cu rotile pe care îl are de împrumut, va trebui să îl dea înapoi şi nu ştie ce va face după… Soţul i-a murit, iar fiul, singura ei rudă şi singurul sprijin, lucrează, nu stă tot timpul cu ea.
”M-am gândit să ies la cerşit…”
”Am rugat comisia să îmi aprobe un însoţitor, nu pot să am grijă de mine singură. Mi s-a respins. Ar trebui să urmez un tratament, dar cu ce să cumpăr medicamentele, cu 272 de lei pe lună indemnizaţie, din care trebuie să plătesc şi lumina şi gazul? Aşa că sting lumina când folosesc aragazul pentru încălzit şi opresc aragazul când vreau să aprind becul. Comisia de Evaluare mă trimite la muncă, dar cu cinism, spune în acelaşi document că trebuie să evit efortul fizic, stresul şi stările conflictuale, pentru că am pierderi de cunoştinţă frecvente. M-am gândit să ies la cerşit, dar dacă voi pierde căruţul, cum să ies?”, ne-a spus Marinela.