Cazul asistentului acuzat de cel puțin trei persoane de abuzuri sexuale a stârnit mai multe reacții ieri, începând de la Poliție, care a demarat o anchetă, și până la conducerea spitalului timișorean, care a recunoscut că instituția a avut plângeri la adresa bărbatului încă din urmă cu 14 ani.

Chiar dacă unele plângeri erau de „comportament sexual abuziv”, managementul care s-a succedat, la nivel de secție și la nivel de spital, l-a lăsat să lucreze în continuare în același mediu unde mamele copiilor internați au reclamat că le agresează sexual.

Se uita în fișele micilor pacienți după numerele mamelor

Asistentul Dan Raicu a sunat, conform surselor din anchetă, mămicile care i-au făcut plângeri. Femeile nu i-au răspuns bărbatului și au dat mai departe informația oamenilor legii.

Raicu avea numerele de telefon ale femeilor din documentele interne ale spitalului, pe care le consulta pentru a contacta mamele încă de când erau internate, alături de copiii lor, în spital.

Mamele susțin că telefonul era doar una dintre metodele prin care erau căutate de insistent de bărbat. Asistentul le căuta pe Facebook, unde le apela cu „dragostea mea”.

Apoi începeau agresiunile fizice, susțin mamele. „Intra cu noi în pat, m-a luat de gât, a intrat peste noi la baie”, au povestit femeile.

13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE
Recomandări
13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE

„Aflu eu cine vi l-a dat”

Dan Raicu a trimis mai multe mesaje și către reporterii ziarului. Înainte de publicare, acesta a scris un mesaj.

Asistentul medical acuzat de abuz sexual le-a sunat vineri pe victimele care i-au făcut plângeri! Mesaje amenințătoare către ziariști
Dan Raicu

„Este secret numărul meu. Nu îl știe și de unde aveți nr meu este la secret. Aflu eu cine vi l-a dat”, a scris Raicu către numărul de pe care a fost contactat de Libertatea. Apoi a repetat mesajul.

După publicare, el i-a sunat pe reporteri și a acuzat „furtul de identitate” de pe profilul de Facebook. „Aveți banii (sic) pentru daune morale?”, a scris acesta.

Au urmat și alte mesaje. „Cât este ratingul? Ați crescut popularitatea la ziar?”. „La dr cu asistenta cât reting (sic) ați avut?” (referitor la al doilea articol, în care purtătorul de cuvânt al spitalului a susținut că inclusiv asistentele erau amenințate).

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Știrileprotv.ro
Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Viva.ro
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Libertateapentrufemei.ro
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
FANATIK.RO
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
GSP.RO
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Financiarul.ro
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Observatornews.ro
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși
HOROSCOP
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI