Acesta a fost condamnat condamnat deja la detenţie pe viaţă pentru două asasinate, suspectat acum de alte 24 de crime, anunţă Parchetul landului Oldenburg. În plus, acesta a mărturisit, în timpul procesului, ce a avut loc anul trecut că a ucis 30 de pacienți, în perioada 2003-2005. Acesta le injecta pacienților supradoze de medicamente pentru inimă, ca apoi să le resusciteze în încercarea de a deveni faimos că salvează vieți, însă mulți dintre ei nu au supraviețuit injecției.
Analize efectuate pe corpurile a 77 de foşti pacienţi exhumaţi în zona Bremen, în nordul Germaniei, au relevat prezenţa în 24 de cadavre a unei substanţe folosite de fostul asistent medical, iar numărul victimelor e în continuă crește. Substanţa, Ajmalin, a fost descoperită în corpurile altor doi pacienţi omorâţi de asistent, pentru care bărbatul a fost condamnat la închisoare pe viaţă. El se află în penitenciar din 26 februarie 2015.