UPDATE: Suspiciunea de coronavirus în cazul asistentului medical a fost infirmată.

Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”, a anunțat, miercuri seara, că bărbatul nu are infecție cu coronavirus, ci o rinită de sezon, potrivit rezultatelor analizelor la care a fost supus.


Un tânăr de 25 de ani din Reşiţa, care a lucrat în Germania ca asistent medical, unde a îngrijit o familie de patru persoane confirmate cu coronavirus, s-a internat cu febră şi tuse în spitalul din Reşiţa, de unde a fost trimis la Timişora.

Dr. Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeş” Timişoara a declarat că pacientul transferat este un tânăr de 25 de ani care în ultima perioadă a lucrat ca asistent medical în Germania, scrie Mediafax.

Ultima dată asistentul medical a intrat în contact cu persoanele bolnave pe 5 februarie, iar în 7 februarie a revenit în țară, la părinți. Tânărul a avut marți febră şi tuse, motiv pentru care a mers la spitalul din oraş. De aici a fost trimis la boli infecțioase în Timişoara, unde este izolat, iar analizele recoltate au fost trimise la Bucureşti.

Urmărește-ne pe Google News