Asistenta din cadrul ATI a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Bucureşti, cercetată de procurori pentru mărturie mincinoasă în formă continuată, a fost plasată sub control judiciar, potrivit reprezentanţilor Parchetului, relatează News.ro.

„În sarcina acesteia s-a reţinut că în datele de 26.04.2024, 06.06.2024 şi 19.06.2024, fiind ascultată în calitate de martor cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor ce face obiectul prezentei cauze, a dat declaraţii mincinoase şi nu a spus tot ce ştie cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei”, afirmă anchetatorii.

Cele două doctoriţe inculpate în dosar pentru omor calificat cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei vor fi prezentate, joi după-amiază, instanţei care va judeca propunerea de aretare preventivă formulată de procurori. Şedinţa de judecată va începe în jurul orei 14.30, la Tribunalul Bucureşti.

Trei persoane au fost reţinute, miercuri, în dosarul morţilor suspecte de la Spitalul „ Sf. Pantelimon”. Doi medici sunt acuzaţi de omor calificat cu premeditare, iar o asistentă de mărturie mincinoasă.

Până acum, procurorii au date certe cu privire la decesul unui bărbat de 54 de ani, căruia medicii urmăriţi penal i-au scăzut intenţionat doza de noradrenalină.

Procurorii vorbesc despre „un plan de acțiune”

„Practic, e vorba de punerea în acţiune a unui plan de a provoca decesul unor pacienţi, nu ştim pe ce criterii, dar se pare că medicii decideau că un pacient sau altul nu mai are şanse, nu se mai impune continuarea acestei terapii şi scădeau brusc doza de noradrenalină”, a declarat procurorul Alexandru Anghel, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Iniţial s-a vorbit despre decesul a 20 de pacienţi în condiţii similare, apoi cifrele oficiale au arătat că, în perioada indicată în reclamaţie, 17 pacienţi au decedat în Spitalul „Sf. Pantelimon”. Oficial însă, acuzaţiile formulate de către procurori se referă la un singur pacient.

„Standardul unei acuzaţii în materie penală este unul foarte ridicat, nu ne putem juca cu aşa ceva. Până acum putem vorbi despre un pacient, un bărbat de 54 de ani. Ancheta este deosebit de dificilă pentru că aceste aparate, injectomatele care administrau noradrenalina, nu erau alocate pe un anumit pacient(…) Erau duse dintr-un salon în altul, mutate de la un pacient la altul(..) Noi am avut acces la înregistrările salvate de aceste aparate şi am putut ca, în baza acelei fotografii care a circulat şi în presă, să identificăm un anumit aparat şi un anumit pacient”, a explicat anchetatorul.

Alexandru Anghel a subliniat că în continuare se fac verificări cu privire la decesele altor pacienţi.

„Încă se fac investigaţii, nu putem spune nimic cu certitudine acum”.

Asistenta reţinută este acuzată de mărturie mincinoasă în formă continuată, a precizat procurorul.

„În trei ocazii diferite a fost audiată şi a dat declaraţii neconforme cu realitatea sau nu a spus tot ce ştie. Cert este că noi avem date că ştie nişte lucruri care ar putea ajuta la elucidarea situaţiei şi nu ni le spune”, a mai spus Anghel.

FOTO Inquam Fotos/George Călin

 
 

Urmărește-ne pe Google News